Sute de șoferi, bicicliști și pietoni au fost sancționați în trafic, pe drumurile publice din Caraș-Severin

 

Aproape 800 de amenzi au aplicat polițiștii rutieri din Caraș-Severin, în ultimele trei zile, în urma acțiunilor desfășurate pe drumurile publice din județ.

 

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin au derulat în perioada 28 februarie – 2 martie acțiuni pe drumurile publice din județ pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 780 de sancțiuni contravenționale, dintre care 320 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. „16 conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehicule depășind limitele de viteză cu peste 50, respectiv peste 70 de km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru trei și patru luni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru. Ca măsură complementară, au fost reținute 39 de permise de conducere și au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare.

 

De asemenea, au fost constatate și șase infracțiuni la regimul rutier, dintre care trei privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dintre aceste situații se remarcă cea a unui bărbat de 31 de ani din Timișoara care a fost prins la volan beat, drogat și cu permisul suspendat. „În data de 1 martie, la ora 19.15, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au oprit pentru control, pe DJ 585, în afara localității Tirol, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Timișoara, care avea o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la testarea cu aparatul din dotare au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice. De asemenea, persoana avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat”, a explicat Alina Boeru.

 

În urma controalelor din weekend au fost sancționați contravențional și 44 de bicicliști și 71 de pietoni care au fost depistați de polițiști în timp ce încălcau prevederile legale.

 

 

Sursă foto: IPJ Caraș-Severin

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available