În cadrul acțiunilor de amploare desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute în zona orașului Moldova Nouă, polițiștii cărășeni au depistat în Dunăre peste 500 de metri de plase de pescuit în care erau capturați aproximativ 350 de sturioni.
Controalele efectuate de polițiști la sfârșitul săptămânii trecute pe raza orașului Moldova Nouă și a satelor limitrofe au vizat și zona fluviului, în cooperare cu Poliția de Frontieră, care a pus la dispoziție o ambarcațiune și o dronă, și cu un specialist de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.
„În cadrul acțiunii, pe fluviul Dunărea au fost depistați peste 500 de metri de plase de pescuit în care erau capturate aproximativ 350 de exemplare de pește din familia sturionilor. Toate exemplarele de sturion au fost eliberate, întorcându-se în mediul lor natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
În acest caz sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni: pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, cu excepția celor proveniți din acvacultură, respectiv deținerea, utilizarea sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm, fapte prevăzute și pedepsite de Legea pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.








![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)