Observ că mesajele privind conflictul din Ucraina, transmise în media sau pe rețelele sociale, se citesc în chei foarte diferite, în funcție de radicalismul sau echilibrul ce caracterizează atitudinea fiecăruia dintre noi!
În ceea ce privește comentariile mele despre războiul aflat în plină desfășurare, am remarcat tendința de a fi citite ca mesaje de susținere… sau măcar înțelegere și toleranță față de agresiunea rusească.
M-am întrebat cu ce greșesc, fiindu-mi foarte clar că nu poate fi vorba despre susținerea agresorilor! Am realizat că nu contează ce susții, pentru că oricum cineva va fi împotriva ta! Cel mai grav este însă să încerci o atitudine echilibrată, deoarece lumea vrea atitudini cât mai radicale… indiferent în favoarea cui. Într-o astfel de situație te judecă unii, te apreciază alții… dar nu ești singur!
Rămâi singur doar atunci când te încăpățânezi să crezi că între alb și negru pot exista toate culorile curcubeului. Acest comportament nu este agreat de cei preocupați să ne prezinte lumea în alb și negru, știut fiind că una din eternele surse de conflict este reprezentată de contraste. Atunci când acestea se pot nuanța, trecerile de la un punct de vedere la altul încep să fie mai subtile, mai armonioase, mai puțin conflictuale. Într-o astfel de situație marele avantaj este că putem vorbi despre un subiect fără să ne dăm în cap… iar atunci când putem face acest lucru speranța rămâne de partea noastră!
Încercând să mă păstrez în acest spațiu de comunicare, apreciez că, în aceste zile, poporul ucrainean este crunt lovit, țara le este masacrată, iar Zelenski are tot dreptul să fie nemulțumit de faptul că sprijinul pe care-l aștepta din partea NATO este tot mai îndepărtat.
După declarațiile inițiale făcute de mai-marii acestei alianțe, mi-a fost teamă de o implicare mult mai abruptă a NATO, în care România să se lase antrenată. Și nu faptul că aș fi vreun susținător al pretențiilor imperialiste pe care le are Rusia îmi producea teamă, ci spaima că într-o astfel de situație România se va transforma în teatru de război! Nu vreau ca țara mea să suporte ororile unui conflict armat, ale cărui resorturi nici măcar nu le pot înțelege. Acest lucru nu mă împiedică însă să empatizez cu ucrainenii, sau cu cetățenii ruși care, asumându-și riscuri imense, pledează împotriva războiului.
Cred ca Putin a fost făcut mare, fără să fie altceva decât un individ fără scrupule, pentru că a fost lăsat să se creadă un fel de zeu al războiului în această parte de lume. În realitate, el este doar construcția artificială a celor care voiau să beneficieze de acces preferențial și avantajos la resursele rusești!
Pe de altă parte, cred că Zelenski a avut curajul să meargă atât de departe în lupta cu Putin deoarece a primit garanții că nu va fi lăsat singur. Iar acum, când se vede aproape singur, nu i-a mai rămas decât șansa de a face pe eroul. Probabil că va primi și câteva recunoașteri, decorații, în acest sens… dacă va mai avea timp să le ridice!
Acest conflict și derularea lui mi-a dovedit însă că nici Vestul nu-i o lume de sfinți, ci una care-și asumă cele mai pragmatice filozofii despre război, economie și societate. Multe dintre acestea nu au nimic comun cu ideea de dreptate, ci doar cu interesul de moment al acestora.
Cam așa văd eu lumea în care trăiesc! Acum, după ce președintele României a semnat promulgarea Acordului de cooperare militară dintre România și Ucraina, nu-mi mai rămâne decât slaba speranță că, pentru prima oară în ultimii 30 ani, oamenii aceștia știu ce au de făcut… și fac!
