Sport
Toţi pentru echipă! Suporterii CSM Reşiţa, chemaţi să-şi demonstreze fidelitatea

Nu vor putea să-şi încurajeze echipa din tribune, dar îşi pot ajuta altfel favoriţii! Suporterii clubului CSM Reşiţa sunt invitaţi să sprijine gruparea rosso-nera achiziţionând carduri de fidelitate. Acestea se găsesc la birourile din Valea Domanului, zilnic de luni până vineri, de la 8-15. Începând de miercuri, 26 august, ele pot fi găsite, între orele 17-19, și la standul amplasat în zona Victoria din cartierul Govândari.
Liderul Guardiei Ultra, Marcel Guşcă, cheamă toţi suporterii adevăraţi să dea şi în acest fel o mână de ajutor echipei, înaintea unui sezon care va pune la grea încercare bugetele tuturor cluburilor.
„Pentru un suporter vechi ca mine, care merge pe stadion de 40 de ani, este un sentiment ciudat ca echipa mea să joace acasă sau în deplasare, şi eu să nu o pot încuraja. Va trece echipa prin momente foarte grele, prin lipsa suporterilor, atât din punct de vedere moral, cât şi financiar. Depunem eforturi să ajutăm, căci suntem conştienţi că pierderile financiare sunt însemnate pentru club. De-a lungul timpului, suporterii clubului CSM Reşiţa au demonstrat că pot ajuta foarte mult prin contribuţia lor. Ei au cumpărat bilete, abonamente, tricouri, în vistieria clubului intrând astfel sume importante. Acum am solicitat clubului emiterea acestor carduri de fidelitate. Ele pot fi achiziţionate direct de la club, sau de la Victoria, acolo unde noi, membrii galeriei, amplasăm un stand. Ne-am gândit la zona Victoria, pentru că foarte mulţi suporteri locuiesc în Govândari şi astfel nu trebuie să mai meargă până în Valea Domanului. Fac un apel la toţi susţinătorii să achiziţioneze aceste carduri, peste ani se vor mândri cu siguranţă cu ele. Un card costă 70 de lei, iar clubul înţeleg că vine cu o supraofertă, în sensul că, dacă se va permite accesul spectatorilor, cei care achiziţionează acum cardul să aibă intrarea liberă. Noi am vrea şi atunci să achiziţionăm alte abonamente, dar asta ţine de politica clubului, aşteptăm să vedem.
Din ziua de miercuri (azi, 26 august, n.r.), cardurile vor putea fi găsite şi la standul de la complexul Victoria, între orele 17.00 şi 19.00. Deja lumea ştie unde va fi standul şi ne dorim să venim în mijlocul oamenilor. Suporterii vin şi pentru materiale promoţionale, iau informaţii despre transferuri, despre club. Reşiţenii sunt foarte interesaţi de fenomenul fotbal, şi în mod special de CSM Reşiţa. Am primit deja o mulţime de mesaje din partea celor interesaţi de carduri, inclusiv din străinătate am fost contactat de suporteri care se interesează de modalitatea de a le cumpăra, sau pur şi simplu cer un cont al clubului pentru a face donaţii. Spre deosebire de alte oraşe, la Reşiţa, între galerie şi restul suporterilor există o strânsă legătură. La noi chiar e valabil sloganul «Toţi pentru echipă!», deviza noastră din ultimul an”, a declarat veteranul Marcel Guşcă, liderul Guardiei reşiţene.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Eveniment comemorativ, la 76 de ani de la deportarea germanilor din Banatul Montan în URSS
- Educație3 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație3 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele3 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?