Tovarășii din fruntea Alianței PSD-PRO-PMP cer liderilor PNL Caraș-Severin „să scape județul de actualul președinte CJ”. Romeo Dunca se bucură… de trei ori!

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Liderii județeni ai PSD, PRO România și PMP au semnat protocolul de colaborare între aleșii locali ai celor trei partide pentru ca aceștia să vorbească „aceeași limbă” în consiliile locale. Însă scopul principal al demersului girat de senatorul PSD Ion Mocioalcă este altul. 

 

În weekendul dinaintea zilei de 23 august, liderii defunctei Alianțe (roșii) pentru Caraș-Severin, cea care în septembrie 2020 pierdea alegerile pentru Consiliul Județean (CJ), au creat o nouă alianță. Deloc diferită de prima. Însă dacă atunci aceștia urmăreau să câștige alegerile pentru a se menține la conducerea CJ, acum miza o constituie revenirea în fruntea bucatelor bugetare din postura de apărători ai cetățenilor asupriți de liberali. Iar când am zis „asupriți”, l-am citat pe „artizanul acestui protocol de colaborare”, cum l-a numit deputatul Silviu Hurduzeu pe senatorul Ion Mocioalcă.

 

Despre Protocolul privind constituirea Alianței „Administrație pentru oameni” din Caraș-Severin au vorbit toți cei trei semnatari ai acestuia – Silviu Hurduzeu (PSD), Flavius Nedelcea (PRO), Ionuț Popovici (PMP) –, dar punctul pe i l-a pus Mocioalcă. Social-democratul a subliniat că „scopul declarat al acestei alianțe este acela de a aduce o conducere coerentă în fruntea Consiliului Județean”.

 

„Teama noastră este că actuala conducere administrativă a județului va distruge iremediabil acest județ. Și vinovați sunt, deopotrivă, nu numai cei care conduc județul, ci și conducerea actuală a PNL. Este o greșeală impardonabilă și de neiertat a domnilor Nelu Popa și Marcel Vela că l-au adus pe Dunca în fruntea județului. De aceea eu cred că este momentul să tragem un semnal de alarmă și să-i responsabilizăm și să facă cum știu domniile lor să scape județul de actualul președinte al Consiliului Județean”, a spus Mocioalcă. Pentru ca apoi (probabil încercând să coboare cu picioarele pe pământ) să nuanțeze: obiectivul alianței este, de fapt, câștigarea alegerilor locale din 2024. Și, implicit, preluarea conducerii CJ.

 

„Alianța disperării”

 

Vizat direct de declarațiile lui Mocioalcă, președintele CJ Romeo Dunca a replicat: „Alianța disperării în județul Caraș-Severin s-a înfăptuit! Azi vedem în toată splendoarea albului imaculat al cămășilor purtate actorii principali ai dezastrului din ultimii ani găsit în județ după ultimele alegeri locale. Nu atât excluderea de la mălaiul județean cât teama că practici obișnuite în trecut cu firmele de casă vor fi înțelese în amănunt și de muritorul de rând a trezit disperarea în opoziție”.

 

Mai mult decât atât, Romeo Dunca spune că atacurile concertate împotriva sa reprezintă încă o dovadă a faptului că actualul șef al administrației județene se află pe drumul cel bun.

„Mă bucur că am devenit ținta principală a celor care sunt răspunzători de cheltuirea  banului public în mandatul trecut. Pentru că asta înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Am pus degetul pe bubă.

Mă bucur că deranjul creat, ori teama că cei protejați până acum vor trebui să dea explicații care îi vor atinge probabil și pe cei care au poruncit, a impus nevoia unei alianțe.

Mă bucur că lupta e împotriva mea din simplul motiv că eu o pot duce. Nu am nimic de câștigat dacă o dau la pace cu cei pe care îi consider vinovați de starea acestui județ. Ceea ce ei mi-ar putea oferi eu deja am.

Am venit aici să apăr avutul cetățeanului simplu. Să veghez ca cei care câștigă lucrări să-și facă treaba corect. Iar dacă ceva a dispărut, atunci să încercăm să recuperăm. Cât despre ce avem de construit sau cum vom repara ce e stricat, mai vorbim…”, a scris liberalul din fruntea CJ pe pagina sa de Facebook.

 

 

P.S. Precizând că de fiecare dată când „această tripletă nocivă pentru județ nășită de «nașul de profesie» (prietenii știu de ce) spune un neadevăr despre mine, le voi răspunde cu un adevăr despre competenta administrare a județului din trecut”, Romeo Dunca a reamintit (cu documente) cum a fost gestionat de fosta conducere a CJ cazul furtului de la Căminul de bătrâni din Reșița. Detalii, aici.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite