Polițiști de la Combaterea Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori DIICOT, au efectuat, ieri, 29 aprilie, 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș, la persoane cercetate pentru infracţiuni din sfera traficului de droguri de mare risc şi a prostituţiei.
Potrivit anchetatorilor, începând din 2022 și până în prezent, în municipiul Reșița, ar fi acționat două grupări infracționale, având legături între ele, care inițial ar fi distribuit substanțe psihoactive tinerilor din zonă. Ulterior, activitatea a fost extinsă, membrii grupării au început să procure şi să comercializeze droguri de mare risc din Timișoara, sub forma unor amestecuri cu alte substanțe, și au atras în activitatea infracțională alte persoane cu antecedente penale.
„Drogurile erau procurate și distribuite en-detail, unii clienți devenind în timp distribuitori. Consumatorii erau preponderent tineri, din municipiile Reșița și Timișoara, precum și din localitățile limitrofe. De asemenea, membrii grupărilor ar fi profitat de dependența de astfel de substanțe a persoanelor consumatoare, instigând la comiterea de infracțiuni, în urma cărora ar fi primit, în vederea valorificării, bunuri rezultate din comiterea acestor fapte”, precizează DIICOT. Preţurile practicate variau în funcție de „marfa” livrată: 50 de lei pentru o doză de substanțe psihoactive, 150 de lei gramul de droguri sintetice și 450 lei gramul de cocaină.
În urma celor 23 de percheziții domiciliare efectuate ieri în Reşiţa şi Timişoara, au fost descoperite și ridicate aproximativ 400 de grame de substanță cu efect psihoactiv, 80 de grame de canabis, 5 grame de cocaină, 5 grame de ciuperci uscate susceptibile de a produce efecte halucinogene, 10 grame de substanță cristalină, sub formă solidă, şase cântare electronice, cinci dispozitive de mărunțire de tip grinder, peste 10.000 de euro și peste 25.000 de lei, telefoane mobile, o armă neletală supusă autorizării, deținută fără drept, peste 150 de grame de bijuterii, precum și alte probe și mijloace materiale de probă.
28 de persoane au fost conduse la audieri. Procurorii au dispus reținerea a 11 persoane, pentru 24 de ore, iar față de alte nouă persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Astăzi, 30 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a şapte dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile, iar, față de alte patru persoane, procurorii au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Infracţiunile vizate în acest dosar sunt: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei.




Sursa foto: DIICOT – Poliţia Română











![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)