În accidentul produs astăzi la prânz, în timp ce autospeciala ISU „Semenic” se deplasa la un incendiu de vegetație uscată, a fost implicat și un autoturism aflat în trafic.
Trei pompieri din cadrul Detașamentului Caransebeș au ajuns la spital cu diverse traumatisme după ce autospeciala în care se aflau s-a răsturnat pe Calea Severinului din Caransebeș. În accident a fost implicat și un autoturism care circula din sens opus și care a fost acroșat de către autospecială. „În autospeciala Inspectoratului pentru Situații de Urgență se afla un echipaj format din patru pompieri, în urma evenimentului trei dintre aceștia, pasageri, fiind răniți ușor și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin. Reprezentanții ISU „Semenic” au precizat că autospeciala se deplasa la intervenție, la un incendiu de vegetație izbucnit pe raza municipiului Caransebeș.

Atât conducătorul autospecialei, cât și cel al autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu au consumat băuturi alcoolice. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. De asemenea, și la nivelul unității de pompieri vor fi întreprinse măsuri specifice de cercetare și evaluare a situației, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”, Anca Balint.
Pe durata cercetării la fața locului, traficul pe Calea Severinului a fost restricționat.
UPDATE, ora 14.30
Pentru degajarea drumului, la locul accidentului a fost adusă o macara de la SC Hidroconstrucția SA Caransebeș. De asemenea, în sprijin, va ajunge și o macara din cadrul ISU „Banat” Timiș, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
La această oră, traficul în zonă este complet blocat, circulația fiind deviată pe alte rute.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)