Ultimele dispute de pe agenda politică din România și modul în care noi, românii, ne-am raportat la acestea m-au dus cu gândul către tema acestui articol, în care încerc să argumentez ceea ce deja este evident.
Adevărata putere într-un stat nu stă întotdeauna acolo unde ar trebui să fie, iar România este un exemplu aproape didactic al acestui paradox. Constituția și legile definesc instituțiile statului și le atribuie roluri precise, dar, în practică, mecanismele reale de decizie și influență sunt obscure și greu de descifrat.
Un sistem gândit să fie neclar
La suprafață, avem o arhitectură democratică: un președinte ales prin vot, un guvern rezultat din alegeri parlamentare, un parlament care ar trebui să fie forul suprem al democrației reprezentative, un sistem juridic menit să garanteze respectarea legii. Însă, dacă privim dincolo de aparențe, constatăm că fiecare dintre aceste structuri este fie lipsită de putere reală, fie controlată din umbră de rețele greu de definit.
- Președintele – Are rol de mediator și reprezentant, dar este lipsit de pârghii executive. În realitate, exercită o influență informală majoră asupra guvernului, fără a putea fi tras la răspundere pentru dezastrul guvernării.
- Guvernul – Premierul pare să fie centrul puterii executive, dar, în realitate, este captiv între interese politice, grupuri economice și directive venite din afara țării. Puterea sa este o iluzie, iar orice mișcare greșită poate duce la înlocuirea rapidă a acestuia.
- Parlamentul – Teoretic, organul suprem al democrației. În realitate, un for ce rareori își exercită rolul de control asupra guvernului, fiind mai degrabă un spațiu de tranzacționare politică. Majoritatea parlamentară este controlată de lideri de partid, care, la rândul lor, sunt adesea dependenți de interese din afara politicii oficiale.
Aparent, toate aceste instituții au putere. Ele sunt însă simple fațade ale unui sistem în care adevăratele decizii se iau în altă parte, într-o rețea de influență care nu apare pe nicio schemă oficială de organizare a statului.
Justiția, Armata, Poliția – instituții independente sau controlate?
Sistemul juridic ar trebui să fie pilonul statului de drept. În realitate, independența justiției este mai mult declarativă. Dosare deschise și închise în funcție de contexte politice, războaie între tabere din sistem și o justiție care pare mai degrabă ghidată decât liberă arată un peisaj confuz, în care legea este uneori doar un instrument de reglare a influențelor.
Armata, Poliția și Jandarmeria ar trebui să fie structuri neutre. Totuși, realitatea arată că și ele sunt prinse în jocuri de influență și subordonare.
Cine alimentează acest sistem?
Puterea reală nu este concentrată într-un singur loc, ci fragmentată și difuză, alimentată de interese economice, grupuri de influență și birocrați care cunosc mai bine decât politicienii mecanismele de control instituțional.
- Rețele economice și financiare – Marile companii și grupurile de interese economice exercită o influență imensă asupra deciziilor politice.
- Interese externe – România face parte din alianțe internaționale care influențează deciziile strategice. Multe decizii importante sunt luate mai degrabă la Bruxelles, Washington sau în alte centre de putere.
- Birocrația de stat – Ministerele, agențiile și instituțiile statului funcționează după reguli proprii, cu oameni care își păstrează pozițiile indiferent de guvern.
Instituțiile care ar trebui să echilibreze puterea sunt slăbite
Între stat și cetățeni ar trebui să existe structuri capabile să echilibreze raportul de forțe și să apere interesele publice: biserica, sindicatele, ONG-urile, presa și societatea civilă. Însă acestea sunt sistematic discreditate, lipsite de resurse și restricționate legal.
- Sindicatele, de exemplu, încearcă să atragă atenția asupra problemelor reale ale muncitorilor, dar sunt constrânse de legi restrictive și lipsă de resurse. În loc să fie sprijinite, sunt prezentate ca inutile, iar liderii lor sunt ridiculizați sau supuși unor atacuri menite să le erodeze credibilitatea. Cu toate acestea, rămân printre puținele structuri care mai încearcă să lupte pentru drepturi.
- Biserica, cândva un reper moral și social, este prinsă între propria rigiditate și campaniile de discreditare. Orice încercare de implicare socială este interpretată ca o ingerință politică, iar încrederea oamenilor în rolul său se erodează.
- ONG-urile, teoretic motoare ale schimbării, sunt afectate de lipsa finanțărilor și de o legislație care le îngreunează activitatea. Unele sunt percepute ca fiind deconectate de realitatea socială, altele sunt suspectate de agende ascunse.
- Presa, cândva un bastion al echilibrului social, este prinsă între presiuni economice și pierderea încrederii publicului. Într-o lume a dezinformării, jurnalismul de calitate devine greu de susținut, iar influența presei în a trage la răspundere puterea scade. În acest context, presa s-a văzut nevoită să găsească soluții care-i garantează existența.
Avem, deci, instituții democratice, dar ele funcționează mai degrabă ca mecanisme formale, în timp ce deciziile importante sunt influențate din afara acestora, de rețele greu de definit și de interese obscure. Este vorba despre o putere invizibilă, care nu are un centru clar, nu poate fi trasă la răspundere și nu respectă regulile jocului democratic. Oricine – indiferent de corectitudine, coeficientul de inteligență, funcțiile deținute sau banii din cont – poate deveni o victimă a acestui sistem, în care deciziile nu sunt luate la vedere, iar echilibrul de forțe este doar o iluzie.
În concluzie, putem spune că România nu este un stat fără putere, ci unul în care puterea reală este greu de identificat și tras la răspundere. Instituțiile democratice funcționează mai mult ca mecanisme formale, în timp ce deciziile importante sunt influențate din umbră.
Acest tip de putere paralelă consumă resursele de democrație și erodează bunăstarea poporului român. În loc să ne unească în scopul comun al binelui public, ne aruncă într-o luptă permanentă unii împotriva altora, fiecare crezând că luptă pentru o cauză dreaptă. În realitate, acest sistem ne-a transformat pe toți în niște naivi agresivi, prizonieri ai unei confuzii organizate, în care iluziile de putere și dreptate sunt doar instrumente de manipulare.
Într-o astfel de societate, fără repere clare, cu structuri democratice slăbite și o putere fragmentată între grupuri obscure, întrebarea nu este cine conduce România, ci cine beneficiază de pe urma acestei confuzii organizate.
Explicație foto: Tablou celebru al lui Francisco Goya, Duelul cu bâtele, parte din colecția „picturile negre”. Reprezintă doi bărbați care se bat între ei, blocați fiind într-o mocirlă aducătoare de moarte. Se presupune că tabloul reprezintă o imagine a războiului civil din Spania.
