Un bărbat a murit strivit de tractorul pe care îl conducea

 

Accidentul s-a produs aseară în jurul orei 19.00, pe un drum agricol în rampă, la intrarea în satul Rugi, comuna Păltiniș.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați imediat după ora 19.00 că la intrare în localitatea Rugi, pe un drum agricol, s-a răsturnat un tractor, o persoană fiind decedată. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că este vorba despre un bărbat de 68 de ani din localitate.

 

„În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul conducea un tractor pe un drum agricol în rampă, moment în care utilajul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul ar fi fost prins sub tractor. În urma evenimentului a rezultat decesul bărbatului. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

 

În tractor se afla și o femeie de 49 de ani care, în momentul accidentului, ar fi căzut de pe aripa utilajului. Aceasta a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș pentru îngrijiri medicale.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

 

Sursă foto: arhivă

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite