Unde și în ce condiții sunt obligatorii masca de protecție, triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor. Există și excepții!

Ministrul Sănătății a aprobat Ordinul comun MS-MAI referitor la obligativitatea purtării măștii de protecție și la triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2, pe durata stării de alertă.

Masca, obligatorie în spațiile publice închise. Dar nu pentru toată lumea

Conform documentului elaborat de către specialiștii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății și Institutului Național de Sănătate Publică, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.

În ordinul de ministru sunt prevăzute, însă, și o serie de categorii exceptate de la purtarea obligatorie a măștii, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Este vorba despre:

– prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

– vorbitorii în public, cu condiția respectării distanței de 3 metri;

– elevi/studenți, doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare;

– copii cu vârsta mai mică de 5 ani.

De asemenea, masca nu este obligatorie dacă:

– angajatul este singur în birou sau se află minimum 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;

– persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

– persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc.);

Cum trebuie purtată masca

În primul rând, înainte de a utiliza masca de protecție, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul și nu se atinge în timpul purtării. Masca trebuie să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat, iar după utilizare, se aruncă la gunoi, operațiune urmată de igienizarea mâinilor.

Specialiștii nu recomandă reutilizarea măștilor medicale, iar cele nemedicale trebuie spălate zilnic la o temperatură de 60- 90 C și călcate cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă.

În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță, inclusiv în spațiile deschise și la domiciliu.

Accesul într-o incintă publică, în baza unui triaj epidemiologic

Pe durata stării de alertă, instituțiile și autorităților publice, dar și operatorii economici au obligația de a-și organiza activitatea astfel încât, la intrarea în sediu, să se poată efectua triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor.

Documentul prevede reguli atât pentru personalul angajat, cât și pentru vizitatori, cu precizarea că triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.

Pentru personalul angajat, triajul epidemiologic constă în:

– măsurarea temperaturii prin termometru noncontact. Temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3 C;

– observarea semnelor și simptomelor respiratorii de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată;

– dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;

– dacă se constată menținerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical;

– dacă se încadrează în definiția de caz suspect COVID-19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Pentru alte persoane decât personalul angajat, este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate. În cazul în care este necesară doar predarea unor documente, colete, etc., aceasta se va realiza în afara incintei, direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor de prevenire a contaminării cu virusul SARS-CoV-2. Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic care constă în:

– măsurarea temperaturii prin termometru noncontact. Temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C);

– observarea semnelor și simptomelor respiratorii de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată;

– dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;

– dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă;

– dacă temperatura înregistrată nu depășește 37,3 C și nu prezintă alte simptome respiratorii, se permite accesul în incintă, prin preluarea acestuia de la intrare de către un angajat, cu înregistrarea biroului/camerei/ departamentului unde va merge.

Măsurile vor fi aplicate imediat după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available