Polițiștii din Caraș-Severin au desfășurat activități preventive în mijlocul copiilor aflați în taberele din Caraș-Severin și în ultima săptămână a vacanței de vară.
Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară, împreună cu cei de Ordine Publică, Criminalistică și Serviciul Rutier și în colaborare cu specialiști de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și de la Direcția de Sănătate Publică, au participat la activitățile organizate pentru copiii și tinerii de la Centrul de Zi ABC din Reșița, aflați în tabără la Mehadia, precum și pentru cei din taberele din Inima Familiei organizate prin Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, în Caransebeș și Oravița.
„Participarea la activități a fost un prilej de bucurie atât pentru colegii noştri, care au profitat de ocazie şi au transmis recomandări şi sfaturi preventive, cât şi pentru cei prezenţi, care au manifestat apreciere, curiozitate şi interes faţă de temele abordate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.
Astfel, au fost purtate discuţii cu peste 200 de copii, pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență și pentru prevenirea traficului și consumului de substanțe psihoactive. De asemenea, poliţiştii le-au explicat acestora regimul răspunderii penale și contravenționale al minorilor, precum și consecințele actelor de violență fizică sau psihologică (bullying) în unitățile de învățământ. Totodată, poliţiştii au prezentat regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimente rutiere.
„Activitățile informativ-preventive în rândul elevilor vor continua și pe parcursul noului an școlar”, a precizat Alina Boeru.

Sursă foto: IPJ Caraș-Severin









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)