Victimele deportării în Bărăgan, comemorate la Oravița

Articol de
Marian Averescu

 

Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist a fost marcată, ieri, 18 iunie, la Oravița, localitate de unde, în urmă cu 72 de ani, au plecat spre Bărăgan vagoane pline cu copii, femei și bărbați în putere, dar și bătrâni neputincioși, cu toții victime ale celei mai ample acțiuni de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România.

 

În noapte de 17 spre 18 iunie 1951, de Rusalii, peste 40.000 de persoane au fost ridicate din casele lor, din localitățile de pe zona de frontieră cu Iugoslavia – județele Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș – și deportate în Bărăgan. Încărcați în vagoane de marfă puse sub pază militară, după aproape două săptămâni de mers fără a ști destinația oamenii au fost aruncați în câmp, sub soarele arzător al Bărăganului. Acolo aveau să-și ridice, prin forțe proprii, case din chirpici sau pământ bătut, acoperite cu paie sau stuf care le-au fost adăpost și cămin timp de cinci ani, până când au putut reveni în localitățile de baștină.

 

Aceasta este, pe scurt, istoria deportaților în Bărăgan, iar pentru ca toate acestea să nu fie uitate, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi a Victimelor Dictaturii Comuniste  din Caraş-Severin, condusă de Cornelia Fetea, ea însăși victimă a deportării, a organizat, ieri, 18 iunie, la Biserica „Sfântul Ilie” din Oravița, un eveniment comemorativ la care au participat vicepreședintele AFDPR, Leonard Câmpeanu, președintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu, deportați și urmași ai acestora.

 

 

Sursa foto: Forumul Democratic al Germanilor (Facebook) 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite