Voluntarii au dat viață și culoare satului Grădinari

Articol de
Adina Rusescu

 

30 de case din centrul localității Grădinari au fost renovate de voluntari în cadrul unei noi ediții a proiectului Color the Village inițiat de Asociația Acasă în Banat.

 

Peste 400 de voluntari din mai multe zone ale țării – Reșița, Timișoara, Arad, Sibiu, Suceava, București – au participat la ediția din acest an a proiectului „Color the Village” prin care Asociația Acasă în Banat și-a propus să dea viață și culoare satelor bănățene. De această dată, voluntarii au poposit pe Valea Carașului, la Grădinari, unde, în trei zile, au renovat, în zona centrală a satului, 30 de case care au păstrat arhitectura tradițională, dar și primăria, imobil construit în urmă cu peste o sută de ani, în 1913.

 

 

„A fost o dublă provocare pentru toată lumea: nu doar repararea și zugrăvirea fațadelor, ci și să reziste de a lucra căutând mereu puțină umbră. Casele au început să prindă culoare, datorită oamenilor care au spus prezent și au venit la Grădinari din toate colțurile țării. Împreună, de la Sibiu sau București, și de la Timișoara sau Rădăuți, de la Arad sau Suceava, am luat cu asalt satul care este poarta de intrare în Valea Carașului”, a mărturisit președintele Asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

 

După trei zile de muncă, în care voluntarii au reparat, au zugrăvit și au vopsit, rezultatul a fost pe măsura efortului depus: satul a înflorit nu doar prin culoare, ci și datorită sufletelor oamenilor buni care au pus umărul. „Voluntarii au făcut tot ce au putut, s-au implicat și au fost foarte meticuloși. S-au făcut multe lucrări suplimentare, dar necesare: un acoperiș reparat, numeroși pereți laterali zugrăviți, porți sau garduri revopsite, o fereastră schimbată, un gard reconstruit, burlane și jgheaburi revopsite iar ornamentele florale din tablă fălțuită pictate. S-au realizat două picturi murale, gardul bisericii curățat, reparat și vopsit. Multe probleme neprevăzute au apărut pe parcurs, dificultăți de etapă care, privite acum în retrospectivă, nici nu mai contează, au venit și au trecut”, a precizat Radu Trifan.

 

Prima ediție „Color the Village” a avut loc în 2019 în județul Caraș-Severin, în localitatea Eftimie Murgu. De atunci, voluntarii au mai renovat case în Racovița (Timiș), Ilidia (Caraș-Severin), Fărășești (Timiș), Valeapai (Caraș-Severin), Altringen (Timiș) și, anul acesta, în Grădinari (Caraș-Severin).

 

 

Sursă foto: Asociația Acasă în Banat

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite