Weekendul trecut, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Semenic” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 35 de intervenţii şi misiuni specifice.
Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a fost solicitată să intervină sâmbătă pentru asanarea unui număr de 5 proiectile calibru 76 mm, care au fost descoperite în localitatea Oțelu Roșu. Materialele explozibile au fost descoperite în proximitatea a două case particulare de către doi copii care se jucau, ulterior părinții anunțând descoperirea acestora. Muniția a fost cercetată, ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii ei ulterioare. „În cazul descoperirii unor elemente de muniţie, ISU «SEMENIC» atrage atenţia asupra faptului că oamenii trebuie să trateze situaţia cu responsabilitate şi să anunţe, prin SNUAU 112, specialiştii abilitaţi să manevreze astfel de obiecte”, transmit pompierii cărășeni.
Duminică, un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane a acționat pentru localizarea şi stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în comuna Topleț, fiind afectată vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 100 mp, lângă calea ferată. Nu exista risc de propagare la alte obiective din apropiere. În aceeași zi, un echipaj de pompieri militari cărășeni a acționat pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la resturi menajere, pe raza municipiului Reșița. În urma incendiului a ars aproximativ un metru cub de gunoi menajer.
Alte intervenții și misiuni de prim ajutor
Pompierii militari au desfăşurat weekendul trecut acţiuni de verificare a secţiilor de terapie intensivă din unităţile spitaliceşti ale judeţului, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor. În perioada de referinţă, s-au înregistrat 24 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.
„În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate. Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro”, transmit oficialii ISU Semenic.