Ziua a doua a Festivalului „New Wave” – între spectacol și confesiune

Duminică, 22 iunie 2025, a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave” le-a oferit reșițenilor două spectacole de impact – unul colectiv și exuberant, celălalt introspectiv și devastator. Prin forme radical diferite, ambele explorează marile teme ale artei scenice: fragilitatea, blocajele interioare, dramele personale, dar și speranța renașterii prin actul artistic.

Ambele spectacole, prezentate în fața unui public numeros – unul la Teatrul de Vest din Reșița, celălalt la Mood Factory Pub – au confirmat încă o dată cât de bine a fost gândită selecția festivalului: variată, echilibrată și atent construită, pentru toate gusturile.

Moarte la Teatrul de Revistă – teatrul ca luptă pentru supraviețuire

De la ora 18.00, Teatrul „Stela Popescu” din București a adus în fața publicului reșițean un spectacol de o forță emoțională aparte: „Moarte la Teatrul de Revistă”, în regia lui Gabriel Sandu, cu o coregrafie semnată de Andrea Gavriliu – nominalizată la premiile UNITER pentru cea mai bună coregrafie/ mișcare scenică.

Timp de 2 ore și 45 de minute (cu o pauză de cel mult 15 minute), spectatorii au fost martorii unei povești care îmbină teatrul dramatic cu muzica, dansul, ironia și anxietatea unui întreg univers artistic aflat în derivă. În tot acest timp, publicul a fost efectiv captivat – tăcut, atent, prezent.

Un teatru de varieteu e pe punctul de a se închide. Directoarea, într-un gest disperat, aduce un regizor tânăr să salveze ce mai poate fi salvat. Dar în locul unei rețete facile de divertisment, apare un spectacol care sapă adânc în fricile și istoriile personale ale actorilor. Iar acest demers dezvăluie tensiuni, falii și întrebări incomode: mai există loc pentru vis într-un teatru muribund?

Din punctul meu de vedere, a fost un spectacol excepțional. Tinerii actori au reușit să întruchipeze o varietate amplă de tipologii – de la dansatorul obosit de compromisuri, la artista rănită de uitare, de la regizorul idealist, la corifeii unei arte ce moare lent și spectaculos. Frământările și blocajele artistice, disecate fără menajamente, au fost transpuse scenic cu ritm, coerență și o estetică modernă. Schimbările de decor, realizate în timp real de actori, sunt perfect integrate în ritmul spectacolului – nu întrerup jocul, ci îl completează, susținând atât încărcătura dramatică, cât și coerența mișcării scenice.

Proiecțiile video, decorul, muzica și lumina au contribuit la construcția unei lumi unde realitatea și spectacolul se topesc într-un amestec periculos și seducător.

Spectacolul impresionează și prin excelenta coordonare a celor zece actori, care, în ciuda faptului că au avut la dispoziție o scenă mai mică decât cea pe care a fost montată producția, și-au împărțit perfect spațiul scenic, menținând un dinamism remarcabil.

Distribuția – formată din Ana-Maria Ivan, Vlad Crudu, Irina Cărămizaru, Cristina Danu, Teodor Cauș, Cristi Neacșu, Elena Foriș, Alex Burcă, Cristina Marin–Neagu/ Cezara Borger și Florentin Munteanu – funcționează ca un ansamblu solid și expresiv. Fiecare actor aduce în scenă nu doar un personaj, ci o stare, o rană, o voce. Rolurile sunt construite cu atenție, subtilitate și forță, într-un registru variat – de la absurd la melancolic, de la autoironie la luciditate crudă.

„Moarte la Teatrul de Revistă” e un spectacol total – cu muzică, dans, proiecții video și un text tăios, inteligent, care nu cade în lamentație, ci investighează cu empatie și luciditate realitatea teatrului de azi.

Recital de foc interior – „SarmaTY/YA” la Reșița

Într-un spațiu neconvențional, la intersecția dintre poezie, sunet și traumă, Palina Dabravolskaya a oferit publicului reșițean un recital actoricesc memorabil, prin spectacolul său „SarmaTY/YA”. 

Spectacolul a avut loc la Mood Factory Pub, începând cu ora 22.00. Alegerea spațiului poate părea atipică pentru un act teatral atât de intens, dar exact această ruptură de convenție a creat un contrast tulburător între zgomotul lumii și intimitatea interioară a monodramei.

Mărturisesc că am ezitat să merg. Nu aveam prea multă încredere că traducerea din bielorusă în română, prin intermediul subtitrărilor în limba engleză, va funcționa fără distorsiuni. În plus, spațiul părea a avea un handicap major, cel puțin din punctul meu de vedere: senzația de fum din sală. Dar trebuie spus limpede: nu s-a fumat! Aerul dens provenea de la aparatele speciale de produs ceață scenică, care învăluiau în mister tot ce se întâmpla pe scena improvizată.

Și totuși, am ales să merg. Și nu regret.

„SarmaTY/YA” este mai mult decât un one-woman show. Este un recital visceral, o încleștare între ruptură și apartenență, între limbă și neputință, între corp și voce. Palina nu rostește doar texte – ea transpiră, tremură, sfâșie și renaște în fața noastră. Povestea unei femei care nu-și mai găsește locul nicăieri – nici în țara părăsită, nici în cea adoptivă – este spusă cu forță, ritm sacadat, poezie și durere.

Transformă o scenă minimă într-un teritoriu halucinant, în care lumina stroboscopică, versurile (aparținând poetei Maria Martîsevich din Belarus) și ritmurile sacadate se contopesc într-o formă de artă viscerală. Este un teatru al rezistenței intime și politice, o punere în scenă a ruperii de sine și a refuzului de a tăcea.

Chiar și în momentele în care înțelegerea textului era îngreunată de filtrele lingvistice, jocul Palinei ne-a ținut conectați. Nu prin logică, ci prin vibrație. Prin tensiune. Prin acel ceva rar, care vine dintr-o interioritate sinceră, dureroasă și reală.

Publicul a fost martorul unei prezențe rare – o actriță care își asumă nu doar un rol, ci o rană, un trecut și o voce colectivă. Într-o oră de intensitate pură, Palina Dabravolskaya a demonstrat că teatrul poate fi un act de supraviețuire.

Două spectacole, un singur adevăr: teatrul e viu

Cele două spectacole prezentate ieri, la Reșița, au fost ca două oglinzi opuse: unul colectiv, ironic, tensionat – despre sistem și supraviețuire artistică; celălalt intim, poetic, exploziv – despre identitate și exil. Și totuși, au vorbit despre același lucru: despre fragilitatea artistului, despre curajul de a spune, de a arăta, de a trăi teatrul până la capăt.

Felicitări organizatorilor și echipei de selecție – această zi de festival a fost o demonstrație de profesionalism, echilibru estetic și deschidere către forme teatrale diverse. Publicul reșițean merită astfel de întâlniri. Și ele, iată, se întâmplă.

Sursă foto: Ovid Teodoriu