1 Iunie pe biciclete la Oravița! După o pauză de 3 ani, Wolf`s Run revine cu surprize de Ziua Copilului

 

În urmă cu trei ani a debutat prima ediție a concursului de alergare montană Wolf’s Run Oravița, eveniment susținut de Primăria Oravița în parteneriat cu Liceul Teoretic „General Dragalina” și Școala Gimnazială „Romul Ladea”.

 

Contextul pandemic a făcut ca Wolf’s Run să își suspende activitățile montane dedicate elevilor din școlile orăvițene. După trei ani, competiția sportivă denumită Wolf’s Run revine-n forță și promite o distracție pe cinste pentru toți copiii. Dacă la debut a fost organizat un concurs de alergare în mijlocul naturii, la cea de-a doua ediție elevii se vor întrece și cu bicicletele.

 

Locația evenimentului este Cantonul Lup din Poiana Brădet. Programul anunțat de organizatori este următorul:

 

8.00 – 10.00 – sosirea participanților şi ridicarea kiturilor pentru concurs;

10.15 – pregătirea participanţilor pentru start;

10.30 – start concurs – proba ciclism categoria 5-9 ani;

11.00 – start concurs – proba ciclism categoria 10-14 ani;

11.45 – start concurs – proba alergare peste obstacole categoria 5-9 ani;

12.30 – start concurs – proba alergare peste obstacole categoria 10-14 ani;

14.00 – festivitatea de premiere;

14.30 – distracție în aer liber.

 

Zona de desfăşurare a concursului se afla la 3,5 km de la ieşirea de pe Drumul Naţional 57B (imediat după Sanatoriul Marila) spre localitatea Brădet 572B, se trece de Cantonul Lup, de Cantonul Rauț, apoi se virează la stânga spre Brădet. De la ieşirea de pe DN57B drumul va fi marcat până în zona de desfăşurare a concursului. Cei 3,5 km de drum vă rugăm să-i luaţi în calcul cu o viteză de maximum 10 km/h”, este anunțul făcut de organizatori pe pagina de Facebook Wolf`s Run.

 

Proiectul este finanţat prin Fondul Ro Bike Valley, cu sprijinul Fundaţiei Comunitară Timișoara, al Primăriei Oravița și susținut de Decathlon România.

 

Sursă foto: expressdebanat.ro

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available