Dintre cărășenii diagnosticați cu COVID-19 la sfârșitul săptămânii trecute, 2 au ales varianta autoizolării la domiciliu și unul singur este în spital, în județul Timiș. În total, în momentul de față sunt internate 12 persoane confirmate cu coronavirus, iar în autoizolare la domiciliu – 3 persoane.
Potrivit raportării făcute de Direcția de Sănătate Publică în această dimineață, bilanțul total al cazurilor de infectare cu coronavirus în Caraș-Severin a ajuns, astăzi, la 127, după ce în weekend au fost confirmate încă 3 cazuri. Este vorba despre o femeie din Bocșa, în cazul căreia confirmarea a venit sâmbătă. Aceasta este cumnata bărbatului care lucrează la abatorul din Timiș și care a fost confirmat pozitiv pe 26 iunie. Femeia este a 8-a persoană diagnosticată cu COVID-19 care are legătură cu acest caz. Spre deosebire de celelalte 7 persoane, care sunt internate la Spitalul Județean de Urgență Reșița, ea a refuzat internarea și s-a autoizolat la domiciliu. Ieri, 12 iulie, au fost confirmate alte două cazuri, o tânără din Reșița care, de asemenea, a refuzat internarea și o femeie care provine din focarul de coronavirus de la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, județul Timiș. Alte 4 persoane care au fost diagnosticate cu COVID-19 în ultimele două săptămâni sunt internate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. O altă persoană, o femeie din Nicolinț, este în autoizolare la domiciliu. Până acum, din cele 127 de persoane confirmate în Caraș-Severin, 104 au fost vindecate și 8 au decedat (una din cauze noncovid).
La nivel național, „până astăzi au fost confirmate 32.948 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate, dintre care 21.692 de pacienți vindecați și 1.860 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Până astăzi, 1.901 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat”, transmite Grupul de Comunicare Strategică. Cazuri active în acest moment, așadar, sunt 9.355. Numai în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 413 de noi cazuri de îmbolnăvire și 17 decese. La ATI se află internați 235 de pacienți.
Raportat la numărul de testări efectuate de ieri până azi, cele 413 noi cazuri duc la o rată de pozitivitate de aproximativ 6%, mai mare deci decât ratele de 4-5 procente înregistrate în zilele precedente!
Acțiuni de limitare a infectării cu coronavirus
În acest weekend, în Caraș-Severin, aproape 400 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, pompieri și angajați ai mai multor instituții printre care ITM, DSP, DSVSA și OPC au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. „Echipele mixte au participat la acțiuni de amploare, în sistem integrat, sub autoritatea Instituției Prefectului. Cu această ocazie, au fost verificate 241 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost legitimate 734 de persoane și au fost verificate 209 mijloace de transport”, transmite purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Flavius Militaru.
66 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.500 de lei. De asemenea, 17 operatori economici au fost sancționați cu amenzi totale de 28.500 de lei, pentru organizarea de activități pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.
Explicație grafic: Evoluția numărului de cazuri noi de COVID-19 de la începutul epidemiei și până în data de 12 iulie, atât în stare pură, cât și temperată cu media mobilă la 5 zile. Sursă: FB Octavian P Jurma, medic și cercetător.