Pompierii cărășeni, salvatori și de câini, și de pisici

Misiuni deosebite ieri pentru pompierii din Caraș-Severin. Nu prin prisma dificultății intervențiilor, ci prin prisma „victimelor” care au avut nevoie de ajutor. Un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a intervenit pentru salvarea unei pisicuțe de doar câteva săptămâni, care intrase în compartimentul motor al unui autoturism. Mașina se pusese deja […]

Luminița Jivan și-a dat demisia din PSD! „Nu pot să fiu alături de niște persoane care s-au poziționat împotriva cărășenilor și apoi vin să le ceară voturi!”

Deputat social-democrat de Caraș-Severin, Luminița Jivan a demisionat azi din Organizația Județeană PSD, după ce a văzut listele de candidați pentru alegerile locale. „Astăzi se încheie pentru mine un capitol care a durat 11 ani. Un capitol din care am avut foarte multe de învățat, dar, în același timp, am avut parte și de numeroase […]

Aquacaraș anunță: Municipiul Caransebeș va rămâne la noapte fără apă!

Din seara de miercuri, 19 august, până în dimineața de 20 august, între orele 22.00 și 6.00, se oprește furnizarea apei în municipiul Caransebeș. Anunțul a fost făcut azi de compania județeană de apă și canalizare, Aquacaraș, care explică și cauzele acestei întreruperi a furnizării apei. „Vor avea loc lucrari de blindare a vechilor conducte și de […]

Codul galben de inundații, transformat în Cod portocaliu!

Dimineață vă informam despre Codul galben de inundații instituit ca urmare a precipitațiilor de azi-noapte. Acum suntem informați că, de la ora 14, o bună parte a județului Caraș-Severin trece pe Cod portocaliu de inundații.  „Stare de maximă vigilență hidrologică”, anunță Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Sunt vizate zonele străbătute de […]

Cod galben de inundații în Caraș-Severin

Ploile de aseară și din cursul nopții au dus la creșteri de debite pe mai multe râuri din Caraș-Severin și Timiș, anunță Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat).  Pe râul Bârzava, la stația hidrometrică (s.h.) Gătaia s-au înregistrat precipitații totalizând 127,3 l/mp, iar pe afluentul său, râul Fizeș, la s.h. Tirol, precipitațiile au totalizat […]

Caraș-Severinul are și profesori de 10

Caraș-Severinul are doi profesori de nota 10 la examenul de titularizare în învățământ organizat în acest an. Este vorba despre profesoara de religie ortodoxă Marilena Valentina Stan Talpeș și de profesorul de limba și literatura română, pedagogie preșcolară Adriana Valeria Cleșnescu. În cadrul examenului din acest an, în Caraș-Severin au fost 287 de participanți, dintre […]