Primăria Reşiţa, model pentru alte administraţii publice locale în atragerea de fonduri nerambursabile

  O delegație formată din angajaţi ai Primăriei Municipiului Brad s-a aflat ieri, 12 august, la Reşiţa, în cadrul unui schimb de experienţă ce a vizat domeniul proiectelor cu finanţare nerambursabilă.   Angajaţii Direcției de Dezvoltare Locală și Instituțională a Primăriei Reșița au primit vineri, 12 august, vizita unei delegații din cadrul Primăriei Municipiului Brad. […]

De veghe în minivacanţa de Sfânta Maria

  Pentru a avea un climat de siguranţă, pe timpul minivacanţei de Sfânta Maria, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” vor fi zilnic la datorie, pregătiţi să intervină, în orice moment, în sprijinul comunităţilor.   Pe linie preventivă, în această perioadă, pompierii derulează acţiuni de îndrumare şi control la unităţi turistice […]

Distracție în siguranță! Polițiștii cărășeni, cu ochii pe evenimentele din județ

  În contextul evenimentelor cu public numeros și aflux mare de persoane, organizate în județul nostru, cu ocazia prăznuirii Sărbătorii „Adormirii Maicii Domnului”, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu partenerii instituționali, sunt la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de această minivacanță în siguranță.   Peste 260 de polițiști, dintre care peste […]

8 pompieri cărășeni vor participa la stingerea incendiilor din Franța

  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin se alătură grupului de pompieri români ce vor da o mână de ajutor colegilor pompieri din Franța.   8 subofițeri cu o autospecială de stins incendii se vor alătura pompierilor francezi la misiunile de stingere a incendiilor de vegetație care au pus stăpânire pe teritoriul […]