UPDATE. 277 de cazuri de infectare cu coronavirus în România. Caraș-Severin rămâne la 5 cazuri

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, ieri la ora 18, până azi la ora 13 au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus: 4 la Suceava, 3 la București, 2 la Cluj, 2 la Bistrița Năsăud, 2 la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 277 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Starea generală de sănătate a pacienților este bună. La ATI, în acest moment sunt internați 6 pacienți, din care unul în stare gravă la Craiova (pacient cu boli preexistente).

Dintre cele 277 de persoane confirmate pozitiv, 25 au fost declarate vindecate și externate. Cei mai mulți pacienți vindecați, 16, au fost la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. 8 cazuri declarate vindecate au fost la București și unul la Iași.

Următoarea raportare oficială va fi făcută mâine la ora 13.00.

UPDATE, ora 16.30

Situația în Caraș-Severin

În Caraș-Severin nu a fost confirmat, în ultimele 24 de ore, niciun caz nou de infectare cu coronavirus, însă 6 persoane au fost introduse în carantină. „Două persoane venite din afara țării au fost preluate la limită de județ și introduse în carantină, o persoană a fost introdusă în carantină de un echipaj al Jandarmeriei, iar trei persoane au fost introduse în carantină la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș”, informează DSP Caraș-Severin. Reprezentanții instituției nu au putut să ne ofere detalii referitoare la aceste cazuri. Alți 634 de cărășeni sunt autoizolați la domiciliu.

Astăzi a fost aplicată și o amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei unui bărbat din Moldova Noua care nu a respectat măsura autoizolării la domiciliu. În total, până acum, au fost amendate șase persoane.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite