3-1 cu Sepsi! CSM Reșița, pas uriaș spre sferturile Cupei României!

 

La trei zile de la eșecul din campionat cu CS Afumați, Flavius Stoican a reușit să-și remonteze jucătorii și să găsească formula unei victorii mari în grupele Cupei României: 3-1 (1-0), astăzi, cu Sepsi OSK, echipă care venea la Reșița după șapte meciuri consecutive fără eșec în Superligă!

 

Antrenorii ambelor echipe erau nevoiți să facă schimbări în unsprezecele ideal, ținând cont de programul încărcat. Sepsi jucase sâmbătă la Dinamo (1-1) și vineri va întâlni Rapidul, în Superligă, iar CSM Reșița era și ea între două dispute dificile: cea de sâmbătă din mocirla de la Afumați și confruntarea cu FC Voluntari, pentru un loc de play-off în Liga 2.

 

Tehnicianul Valentin Suciu i-a dat în premieră 90 de minute fostului căpitan de echipă al Reșiței, Marian Drăghiceanu, care avea să fie însă anesteziat de defensiva ex-colegilor săi la revenirea acestuia în Valea Domanului. De partea cealaltă, cu Alin Dudea în continuare nerefăcut, Flavius Stoican l-a forțat în apărare pe Bocșan alături de Erico (!) și i-a titularizat pe benzi pe Bărboianu și Fota. În prima linie, a început cu Haită și Samake, iar după 45 de minute i-a înlocuit cu Tucaliuc și Lascu. Și, surpriză (pentru noi), toți jucătorii ofensivi, inclusiv Șteau și Jerdea, au dat satisfacție!

 

După un început de joc prudent, rossonerii se aruncă în atac și își creează în șapte minute o avalanșă de ocazii, finalizată cu golul de 1-0: pătrundere Bărboianu, assist pentru Șteau, care reia cu câlcâiul pe lângă poartă (31); pasă Samake, ratare Șteau (35); pătrundere și finalizare Samake, Gyenge respinge (36); acțiune Samake, assist pentru Raul Șteau, care întoarce un adversar și înscrie plasat (37).

 

Sepsi reacționează imediat după pauză, Dincă reușește să se opună în situație de unu la unu cu Coman (46), dar câteva minute mai târziu nu mai poate face nimic la finalizarea din 13 metri a lui Kallaku, liber după un „paravan” al aceluiași Coman (50). Breij are șansa golului de 1-2, dar trimite în transversală (61), moment care îi trezește pe rossoneri. Care mută jocul în terenul advers și redevin consistenți pe ambele faze.

 

După tentativele lui Fărăgău de a înscrie cu șuturi din afara careului, cel care rupe echilibrul pe tabelă este Erico da Silva (foto), la un corner executat de Tucaliuc (72). Golul îi face pe covăsneni să se deschidă mai mult, iar ocaziile apar tot la poarta lor. Lascu (72 – salvează Gyenge; 73 – bară) și Fărăgău (89) sunt foarte aproape de golul 3, pe care îl reușește însă Jerdea în prelungiri (90+2): centrare Tucaliuc din lovitură liberă, balonul este respins până la 13 metri de poartă, unde apare în viteză Robert Jerdea și îl catapultează în plasă! 3-1, iar echipa reșițeană are maximum de puncte după două etape jucate în Grupa D a Cupei României!

 

Au obținut o victorie spectaculoasă: Dincă – Bocșan, Erico da Silva, Rimovecz – Bărboianu (87, Elton da Silva), Cioiu (61, Dolghi), Fărăgău, Fota – Haită (46, Tucaliuc), Samake (46, Lascu), Șteau (62, Jerdea). Prim-divizionara Sepsi OSK i-a avut în teren pe: Gyenge – Oteliță (58, D. Oroian), Bardea, Fl. Ștefan (58, Hajdin) – Popșa, Cîmpean, Breij, Kallaku – El Sawy (46, Neskovic), M. Coman, Drăghiceanu (90, Truță).

 

În aceeași etapă a Grupei D mai sunt de jucat meciurile CSM Unirea Alba Iulia – Csikszereda și SCM Râmnicu Vâlcea – Oțelul Galați. Până atunci, CSM Reșița conduce în clasament cu 6 puncte (golaveraj 4-1), urmată de Csikszereda – 3 (1-0) și Alba Iulia – 3 (1-0), toate celelalte formații având zero puncte. În ultima etapă, rossonerii vor juca pe teren propriu cu Csikszereda, cele două echipe fiind acum favorite la calificarea în sferturile de finală, de pe primele două locuri. Cea care va câștiga grupa va juca partida eliminatorie pe teren propriu, cu echipa de pe locul secund din Grupa C (probabil cu Hermannstadt, UTA, Farul sau Poli Iași). Dar pentru jucătorii lui Flavius Stoican urmează acum un alt meci extrem de dificil, sâmbătă, în campionat, cu FC Voluntari.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available