Biroul Electoral Central încă nu a făcut cunoscută repartizarea mandatelor de parlamentar, dar redistribuirea la nivel național a mandatelor rămase după repartizarea la nivel de circumscripții județene ar fi fost deja realizată.
Rezultatul în cazul județului Caraș-Severin? PSD și AUR, așa cum vă informam ieri dimineață, au obținut câte un mandat de deputat la repartizarea pe făcută de Biroul Electoral Județean. Celelalte mandate ar urma să revină: PSD – 2 (Senat și Camera Deputaților), POT – 1 (Senat), PNL – 1, USR – 1 (Camera Deputaților).
Dacă la fel vor sta lucrurile și după anunțul oficial pe care îl va face zilele acestea Biroul Electoral Central, în viitoarea legislatură județul Caraș-Severin va fi reprezentat în Parlament de: Luca Mălăiescu (PSD), Gheorghe Vela (POT) – la Senat, Marius Isac (PSD), Silvia Mihalcea (PSD), Samuel Miclău (AUR), Ion Marcel Vela (PNL), Andrei Plujar (USR).
Nici unul dintre (până mai ieri) principalele două partide din Caraș-Severin nu și-a atins targetul propus de liderii acestuia: PSD, după cum a declarat în campania electorală președintele organizației județene, Silviu Hurduzeu, viza trei-patru posturi de deputat și unul-două de senator, iar PNL – un senator și doi deputați. PNL Caraș-Severin va avea doar un parlamentar (față de trei în prezent), iar PSD Caraș-Severin – trei parlamentari, dintre care doar doi din Caraș-Severin, Silvia Mihalcea (foto) neavând nicio legătură cu județul nostru.