3 ani și 11 luni deputat PSD, Marius Damian intră în PNL după 25 de ani de pesedism!

Articol de
Anghel Niculescu

 

Deputatul Marius Damian a demisionat la începutul săptămânii din PSD, iar astăzi s-a înscris în PNL.

 

După 25 de ani de activism social-democrat, Marius Damian a semnat adeziunea la PNL, iar liberalii l-au primit în partid cu brațele deschise. Anunțul a fost făcut de președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela: „Astăzi, în ședința Biroului Politic Județean, a fost votată cu unanimitate de voturi adeziunea deputatului independent Marius Damian la Partidul Național Liberal. Suntem o echipă și intrăm în lupta electorală pentru alegerile prezidențiale, turul 1 și turul 2, alegerile generale într-o echipă, iată, lărgită. Apreciem faptul că domnul Damian a ales să facă parte din Partidul Național Liberal”.

 

Alături de senatorul Vela în momentul anunțului s-a aflat și cel mai nou membru PNL Caraș-Severin, deputatul Marius Damian, care a declarat: „Luni am luat hotărârea să demisionez din PSD, după 25 de ani, și nu am ales alt partid, am rămas parlamentar independent. După discuții prietenoase și, în primul rând, de colaborare și de rezultate bune pentru județ, împreună cu domnul președinte Marcel Vela am hotărât să mă înscriu în Partidul Național Liberal și începând de azi, 14 noiembrie 2024, să fiu membru PNL, urmând ca în următorul Birou Județean să discutăm și despre Marius Damian ca om politic în PNL”.

 

Care este primul obiectiv al lui Marius Damian în calitate de liberal? „Îmi doresc ca prin venirea mea în PNL să reușim să obținem rezultate mult mai bune, să-mi aduc și eu un aport, atât cât trebuie, pentru a reuși să obținem ceea ce ne dorim noi atât la alegerile parlamentare, cât și la prezidențiale”, a explicat deputatul (de-acum PNL) Marius Damian, al cărui mandat de parlamentar se va încheia în cursul lunii decembrie, când vor depune jurământul parlamentarii care vor câștiga alegerile din 1 decembrie.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite