Braconaj piscicol. Polițiștii au confiscat aproape o tonă de pește din Clisura Dunării

Articol de
Adina Rusescu

 

Polițiștii cărășeni au confiscat aproape o tonă de pește, inclusiv din specii interzise la pescuit, sturion și șalău vărgat, și au reținut o persoană în urma unor percheziții desfășurate la opt adrese din Clisura Dunării – zona Moldova Nouă.

 

Perchezițiile efectuate ieri, 13 noiembrie, de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara și al Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, au vizat șapte pescari autorizați și punctul de lucru al unei societăți comerciale din domeniul turismului, din zona Moldova Nouă, în cadrul a două dosare penale privind comercializarea peștelui fără documente.

 

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 932 de kilograme de pește și produse din pește, fără documente de proveniență, dintre care peste 43 de kilograme de pește din familia sturion și 23 de kilograme din specia șalău vărgat, care sunt specii interzise la pescuit, dar și zeci de plase de pescuit, harpoane și alte dispozitive folosite la pescuit. „În cauză, există bănuiala rezonabilă că peștele și produsele din pește ar fi fost destinate comercializării fără documente legale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. De asemenea, au fost indisponibilizați aproape 5.000 de euro, bani despre care există bănuiala că ar proveni din vânzarea ilegală a peștelui, și au fost aplicate două amenzi, în valoare totală de 6.000 de lei.

 

O persoană a fost reținută pentru 24 de ore, iar cele aproape 1.000 de kilograme de pește au fost lăsate în custodie unei asociații de profil din zonă.

 

Sursă foto: IPJ Caraș-Severin

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite