Ministerul Sănătății a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct, în luna aprilie, în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19. Acest stimulent este în valoare de 2.500 de lei brut.
347 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Reșița vor primi câte 2.500 de lei în plus la venitul aferent lunii aprilie. Banii reprezintă stimulentul de risc promis de Guvern persoanalului care lucrează într-un spital dedicat COVID-19 şi care a avut legătură cu o persoană infectată cu coronavirus, de la intrarea pe poarta spitalului și până la ieşire.
De la începutul pandemiei și până acum, Spitalul Județean de Urgență Reșița a avut 49 de pacienți confirmați pozitiv cu COVID-19. Dintre aceștia, în prezent mai sunt internați 10. Alți 32 au fost vindecați și au fost externați. Din nefericire, s-au înregistrat și 7 decese ale unor pacienți cu COVID-19. 6 persoane confirmate pozitiv au decedat în spitalul din Reșița, dintre care una din alte cauze, noncovid, iar o persoană a decedat după ce a fost transferată de aici la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
La nivel național, vor primi acest stimulent peste 44.000 de angajați din sistemul sanitar.
Banii vor fi recuperați din fonduri europene
„Pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și rezidenți vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut. Sumele, în valoare de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unitățile să poată efectua cât mai rapid plățile. De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 29 719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei”, informează Ministerul Sănătății.
Atât sumele alocate de la bugetul de stat cât și cele alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor fi recuperate ulterior, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.
Bâjbâiala managerilor de spitale
„Ministerul Sănătății a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste (cum ni se semnalează că ar fi fost și cazul la SJUR, n.r.). Eu sper ca acum lucrurile să fie clare și fondurile să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta și care merită din plin această recunoaștere a efortului depus în beneficiul pacienților. Am cerut ca plățile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.