A fost un weekend plin pentru pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin. În intervalul 03-05 februarie, aceştia au intervenit în 45 de situaţii, pentru stingerea unor incendii, degajarea carosabilului sau pentru acordarea de prim-ajutor.
Pompierii militari din cadrul ISU „Semenic” au intervenit, la acest sfârşit de săptămână, pentru stingerea a trei incendii, în Poiana Mărului, Coronini şi Broşteni. Astfel, vineri seara, în jurul orei 19.40, echipaje ale Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă la un incendiu produs la o cabană particulară din stațiunea Poiana Mărului. „În sprijin a fost trimis și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu. La sosirea echipajelor profesioniste, ardeau mocnit izolația coșului de evacuare a fumului si un perete al imobilului, cu posibilitatea de extindere la întreaga clădire. Proprietarii nu au avut nevoie de asistență medicală. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, fiind salvate bunuri în valoare aproximativă de 400.000 lei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind coşul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile”, transmit reprezentanţii ISU „Semenic”. În cursul zilei de sâmbătă, un echipaj de pompieri din cadrul Secției Moldova Nouă a acționat, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un coș de fum al unei pensiuni din localitatea Coronini. Concomitent cu localizarea incendiului, pompierii au intervenit și la limitarea propagării acestuia la acoperișul clădirii. Iar duminică seara, pompieri din cadrul Secției Oravița au acționat pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la o locuință particulară din localitatea Broșteni. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în podul casei. În urma intervenţiei s-a reușit limitarea pagubelor, fiind salvate bunuri în valoare de 80.000 lei. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind coșul de fum deteriorat.
La acest sfârşit de săptămână, pompierii militari cărășeni au mai desfășurat șapte misiuni pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil în urma manifestărilor meteorologice periculoase. De asemenea, pompierii au mai avut 21 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, au desfăşurat acţiuni de verificare a secţiilor ATI din unităţile spitaliceşti ale judeţului, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, au desfăşurat două misiuni de salvare animale, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.
„În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor deurgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate. Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fiobţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii deurgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play”, precizează reprezentanţii ISU „Semenic”.
Sursă foto-simbol: ISU „Semenic”