Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin au avizat ieri scenariile de funcționare a celor 404 unități de învățământ din județ care se vor aplica săptămâna viitoare, începând de luni, 27 septembrie.
Întrucât rata de incidență a cazurilor de COVID-19 apărute în ultimele 14 zile depășea, vineri, 24 septembrie, 6 la mia de locuitori în patru comune din Caraș-Severin, cele 17 unități școlare din aceste localități vor funcționa în scenariul roșu. Este cazul comunelor Pojejena (9,47 la mie), Gârnic (7,82), Ticvaniu Mare (7,51) și Fârliug (6,85).
Scenariul roșu se aplică până la instituirea stării de carantină la nivelul localității și presupune: participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție; participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.
În 387 din cele 404 unități de învățământ din județ, cursurile se fac în continuare în scenariul verde, cu excepția unor cazuri punctuale. Astfel, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar, a fost dispusă suspendarea cursurilor și desfășurarea lor în sistem online în 60 de clase de la unități de învățământ din 14 localități cărășene, ca urmare a confirmării cu COVID-19, de la începerea școlii până în prezent, a 46 de elevi și 7 cadre didactice:
Reșița: Colegiul Național „Traian Lalescu” – cinci clase; Școala Gimnazială Nr. 8 – patru clase; Colegiul Național „Mircea Eliade”, Liceul Tehnologic „Traian Vuia”, Colegiul Național „Diaconovici Tietz” – câte două clase; Liceul Teologic Baptist, Școala Gimnazială „Marius Șandru” – câte o clasă;
Caransebeș: Liceul Tehnologic „Dacia” – trei clase; Colegiul Național „C.D.” Loga – două clase; Colegiul Național „Traian Doda” – o clasă;
Moldova Nouă: Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” – cinci clase;
Oravița: Școala Gimnazială „Romul Ladea” – o clasă;
Oțelu Roșu: Liceul Bănățean – 12 clase; Școala Gimnazială Nr. 1 – cinci clase; Școala Gimnazială Nr. 3 – o clasă;
Șoșdea: Școala Gimnazială „Ioan Ciucurel” – o clasă;
Fârliug: Școala Gimnazială Fârliug – două clase;
Ticvaniu Mare: Grădinița cu Program Normal – grupa mixtă;
Gherteniș: Școala Primară – trei clase;
Măureni: Grădinița cu Program Normal – grupa mare;
Târnova: Școala Gimnazială – o clasă; Grădinița cu Program Normal – grupa mixtă 2;
Băuțar: Școala Gimnazială – trei clase;
Ramna: Școala Gimnazială – o clasă;
Turnu Ruieni: Școala Gimnazială „Trandafir Cocîrlă” – două clase.
„La apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligația de a anunța conducerea unității de învăţământ care va informa DSP. DSP, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învăţământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învăţământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului județean pentru situații de urgență, la propunerea conducerii unității de învăţământ/instituției conexe, cu avizul ISJ și al DSP.”, precizează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.