Dădură de pământ cu oltenii! CSM Reșița, victorie la scor cu Craiova

 

După remiza din runda inaugurală, CSM Reșița a obținut o victorie categorică astăzi, în Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava. Rosso-nerii de pe semicerc au învins pe CS U Craiova cu scorul de 48-31, în etapa a doua a Diviziei A de handbal masculin, Seria C.

 

Elevii lui Radu Bote nu le-au dat nicio șansă adversarilor și pe parcursul meciului, datorită evoluției scorului, și-au permis să experimenteze și jocul cu doi pivoți în atac, scoțând portarul. Chiar dacă au avut un început mai greoi, handbaliștii de la CSM Reșița au făcut spectacol pe semicerc și le-au mulțumit astfel fanilor care au venit să-i vadă la Polivalentă.

 

„Am început cu puțin trac. I-am simțit pe colegii mei că au emoții, dar am încercat să-i ajut cât pot eu. Le-am spus că dacă ne ajutăm cel puțin cu apărarea, câștigăm lejer acest meci. Ceea ce s-a și întâmplat. Am reușit să ne autodepășim astăzi, să facem o apărare foarte bună și să dăm ușor goluri. Aveam nevoie de victoria asta, Craiova e o echipă foarte bună, care mereu a terminat în primele trei locuri. Săptămâna viitoare jucăm la Oradea, mergem acolo cu încredere, ne ajută victoria de astăzi.

Îi felicit pe colegii mei și le mulțumesc spectatorilor că au fost destul de mulți astăzi alături de noi. Legat de tactica de azi, am scos de câteva ori portarul și am încercat să jucăm cu doi pivoți în atac, deoarece avem doi pivoți foarte tineri, Rareș Scurt, venit de la juniorii 2, și Dorian Turcuman. Vrem să-i integrăm cât mai repede, scorul ne-a permis să facem asta. O să facem pe viitor tot mai des, pentru ca jucătorii tineri să prindă curaj pe atac, să dea goluri, să-și intre în mână. Astăzi ne-a mers foarte bine atacul. cele două puncte pierdute la Timișoara ne-au trezit și am tratat cu maximă seriozitate meciul cu Craiova. Au fost foarte multe eliminări azi, deoarece determinarea noastră a fost foarte mare pe zona defensivă”, a declarat handbalistul Marius Bahan, totodată coordonator al secției de handbal CSM Reșița.

 

CSM Reșița a mizat la acest meciul pe următorul lot: Ionuț Tănasă, Boban Vuița, Alex Blagoe – Eduard Belchite (10 goluri), Marius Bahan (9), Raul Heimbach (8), Deniss Kirsch (6), Marius Negru (4), Antonio Gîrban (4), Snezan Radosavlevici (2), Daniel Burac (2), Mircea Negru (2), Lucian Ignat (1), Denis Mitran, Dorian Turcuman, Rareș Scurt.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite