Florin Cîțu a câștigat alegerile pentru președinția PNL. Actualul premier a avut de partea sa 2.878 votanți, pe când contracandidatul său, Ludovic Orban, 1.898.
Congresul liberal a adunat laolaltă, astăzi, la Romexpo, 4.854 de delegați care au ales: PNL are un nou președinte. 60,2% din numărul voturilor valabile au fost pentru Florin Cîțu, iar 39,7% pentru de-acum fostul președinte al partidului, Ludovic Orban.
După ce l-a felicitat pe câștigător, Orban a anunțat că va demisiona din funcția de președinte al Camerei Deputaților: „Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea valorilor liberale. Voi continua să acționez așa cum am făcut-o și până acum. (…) Demisia mea din funcția de președinte al Camerei Deputaților va fi luni pe masa președintelui ales, Florin Cîțu. (…) Vă anunț acum că între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”.
Noul președinte PNL a spus că, de astăzi, liberalii vor forma un partid unit, care va schimba România în bine. „Acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. În acelaşi timp, trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu mă surprinde alegerea dummneavoastră, pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit că voi fi preşedintele liberalilor indiferent pentru cine aţi votat astăzi. De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Aceasta nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală”, a declarat Florin Cîțu în fața alegătorilor liberali.
Consiliul Național al PNL, format din 2.000 de membri, se va reuni mâine pentru a alege noul Birou Executiv al partidului. Acesta va avea patru prim-vicepreședinți, un secretar general, 24 de vicepreședinți pe domenii și regiuni, precum și membrii de drept -foștii președinți ai PNL. Lista susținută de Florin Cîțu pentru noua componență BEx este următoarea: Dan Vîlceanu – secretar general, Iulian Dumitrescu, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode – prim-vicepreședinți, Nicolae Ciucă, Alexandru Muraru, Daniela Câmpean, Alin Nica, Alin Tișe, Cristian Bușoi, Robert Sighiartău, Sorin Câmpeanu, George Stângă, Pavel Popescu, Gheorghe Falcă – vicepreședinți, Virgil Popescu – vicepreședinte Economie, Mircea Fechet – vicepreședinte Mediu, Florin Roman – vicepreședinte Administrație, Monica Anisie – vicepreședinte Români de Pretutindeni, Alina Gorghiu – vicepreședinte Grupuri Vulnerabile și Minorități, Adrian Cozma – vicepreședinte Tineret și Sport, Ionel Bogdan – vicepreședinte Nord Vest, Nelu Tătaru – vicepreședinte Nord Est, Ciprian Dobre – vicepreședinte Centru, Marcel Vela – vicepreședinte Vest, Gigel Știrbu – vicepreședinte Sud Vest, Ciprian Pandea – vicepreședinte Sud Muntenia, Silviu Coșa – vicepreședinte Sud Est, Hubert Thuma – vicepreședinte București-Ilfov.
UPDATE
Cei patru prim-vicepreşedinţi aleși la Consiliul Național al PNL provin din echipa lui Florin Cîțu: Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte pentru comunicare şi relaţii internaţionale, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte pentru Mediu de Afaceri și Societate Civilă, Lucian Bode, prim-vicepreşedinte pentru Strategii Politice și Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte pentru Politici Publice. Doar Rareș Bogdan a avut contracandidat și a obţinut 1.107 voturi, față de 690 – Adrian Veştea.
Din echipa Cîțu a făcut parte, în al doisprezecelea ceas, și senatorul Marcel Vela. Acesta a fost ales vicepreședinte regional (vest), fiind singura opțiune pe buletinele de vot ale celor 170 de delegați din regiune care au rămas la ședință pentru a-și exprima votul (9 voturi au fost anulate).
Sursă foto: digi24.ro









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)