Băieții deștepți și factura tăcerii noastre

Statul n-a fost arbitru.

A fost beneficiar.

Și, uneori, părtaș.

Șocant nu mai e nici măcar faptul că salariile românilor sunt mici.

Șocant este altceva: cum fiecare tentativă de a ridica salariul minim cu 10-20 de euro este tratată ca o amenințare la adresa economiei, în timp ce facturile urcă fără nicio tresărire politică, până la niveluri comparabile cu state în care veniturile sunt de cinci-zece ori mai mari.

Aici este ipocrizia rece.

Statul știe exact în ce condiții trăiesc oamenii.

Știe cât pot duce.

Știe că în multe case, o factură în plus poate face viața insuportabilă.

Și totuși — nimic.

Nicio reacție autentică.

Niciun reflex de protecție.

Doar justificări tehnice și explicații savante, date de cei care nu au grija ultimei sume din portofel.

Aceasta este factura adevărată.

Nu cea la curent.

Factura tăcerii noastre.

Pentru că la fiecare nedreptate suportată de cetățeni, un sistem corupt își mai cumpără o lună de viață. Și, fără să ne dăm seama, un preț absurd devine „normalitate”.