Primăria Reșița a găzduit astăzi o dezbatere publică cu tema „Reșița – 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul actual al României”. Municipalitatea dorește să marcheze momentul aniversar printr-o serie de evenimente culturale.
După evenimentele organizate pe parcursul întregului an 2021, cu prilejul împlinirii a 250 de ani de foc nestins la Reșița, municipalitatea pregătește și pentru 2022 o agendă culturală legată de un alt moment aniversar – 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur de pe teritoriul actual al României. Reprezentanți ai societății civile care au fost implicați în evenimentele culturale de anul trecut au participat, astăzi, la sediul Primăriei Reșița, la o dezbatere publică pe această temă, prilej cu care a fost prezentat și suplimentului „Reșița 250 de ani de foc nestins”, ce a apărut în Revista 22.
„Prezentăm al doilea supliment Reșița 250 de ani, apărut în Revista 22. Anul trecut, când am aniversat 250 de ani de industrie, Reșița s-a comportat ca o adevărată capitală culturală a României, demonstrând că avem potențial, avem substanță și că putem face mai mult decât se credea. Ne dorim să conturăm o agendă culturală pentru anul în curs când iarăși avem un eveniment important de sărbătorit: 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur de pe teritoriul actual al României și să conturăm un program care să se subscrie proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, din care Reșița face parte”, a declarat Dorinel Hotnogu, consilier cultural la Primăria Reșița.

Sursă foto: Mihele Bogdan Andrei









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)