Școala Logiscool – o franciză ce are drept scop oferirea de activități de educație timpurie elevilor, prin cursuri de inițiere în IT, în siguranța online, în programare IT și de însușire a competențelor digitale – vine la Reșița. Cursurile se vor derula gratuit, în unitățile de învățământ din oraș, în baza unui parteneriat încheiat cu Primăria Reșița.
Consilierii locali reșițeni au aprobat, în ședința ordinară de la sfârșitul lunii trecute, încheierea unui acord de parteneriat între municipalitate și Logiscool, în vederea derulării de activități de introducere, cunoaștere și familiarizare în IT și mediul digital, adresate elevilor cu vârste între 7 și 16 ani, din unitățile de învățământ din Reșița.
Astfel, în anul școlar 2022 – 2023, Logiscool va desfășura în unitățile de învățământ din Reșița cursul gratuit „Siguranța în mediul online”, cu o durată de 40 – 50 minute, ce se adresează participanților cu vârste între 7 și 13 ani (clasele I – VI) și lecții demo – programare, alfabetizare, robotică, ce se adresează participanților cu vârste între 7 și 16 ani (pe categorii de vârstă). De asemenea, în cadrul proiectelor coordonate de către Primăria Reșița, ce se adresează copiilor din municipiu, vor fi organizate lecții gratuite de introducere în IT, de utilizare a mediului online, de siguranță pe internet, de creare de conținut și de robotică.
„Scopul acestor activități este de a-i familiariza pe elevi cu modul de funcționare a computerelor și a lumii digitale și, totodată, de a-i învăța metode de protecție a datelor personale online. De asemenea, elevii își vor putea dezvolta abilități de gândire logică, creativă și algoritmică, de comunicare şi de relaționare în mediul digital”, a explicat viceprimarul municipiului Reșița, Mădălina Chiosa. Aceasta a precizat că Primăria va sprijini derularea activităților prin „implicarea Logiscool în proiecte ale Primăriei Reșița dedicate copiilor și elevilor din municipiu și prin asigurarea spațiului pentru desfăşurarea activităţilor în cadrul unităților de învățământ – săli de clasă, laboratoare informatică – și a dotărilor necesare pentru desfășurarea activităților: ecran pe care se poate proiecta, computere”.
Logiscool s-a lansat în 2014 și a devenit o rețea internațională de școli de programare și robotică, prezentă în peste 110 locații din 20 țări din Europa, Asia și America. Până acum, peste 25.000 de elevi au participat la cursurile, taberele și workshop-urile oferite de Logiscool România.
Foto: facebook Logiscool România









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)