Primăria a finalizat centralizarea opțiunilor exprimate de reșițeni cu prilejul consultărilor publice ce au avut loc în zonele Piața Trandafirul și Moroasa 1 – strada Caen.
Ce își doresc reșițenii în proximitatea blocurilor în care locuiesc? Pentru a afla răspunsurile la această întrebare, primăria a organizat, la sfârșitul lunii trecute, consultări publice cu cetățenii în două zone pentru care pregătește proiecte de reabilitare și modernizare: Trandafirul și Moroasa 1 – strada Caen. Pe lângă discuțiile la care au participat edilul Ioan Popa și angajați din primărie, cetăţenii au putut completa chestionare în care să specifice tipul investiţiilor pe care le doresc în zonele puse în discuție de municipalitate.
În urma centralizării rezultatelor, pentru Piaţa Trandafirul, primele două opţiuni au fost: parcare – 60 de voturi și magazin de proximitate – 55 de voturi. Pentru celelalte variante oferite de municipalitate au fost 34 de voturi pentru loc de recreere, 32 pentru loc de joacă și 31 pentru parc. Iar pentru strada Caen, cele mai multe opțiuni au fost pentru loc de joacă – 67 de voturi și parc cu alei şi zone verzi – 64 de voturi. Au mai fost 44 de voturi pentru loc de recreere, 43 pentru teren multisport și 28 pentru parc fitness.
„În consecinţă, Primăria Reșița va începe demersurile pentru implementarea proiectelor alese de cetăţenii din cele două cartiere. La Piaţa Trandafirul, terenul va fi salubrizat, clădirile vechi vor fi demolate, iar întregul areal va fi sistematizat pentru o zonă de parcare şi un magazin alimentar de proximitate. Suprafaţa de teren va fi concesionată prin licitaţie publică unui investitor privat ce va avea obligaţia să construiască într-un regim impus de municipalitate. În zona Caen se va proiecta o soluţie care să ţină cont de solicitările cetăţenilor. Ulterior, investiţia va fi supusă spre aprobarea Consiliului Local Reşiţa, pentru bugetare din surse proprii”, au precizat reprezentanții municipalității.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)