Lucrări de mentenanță ce se vor efectua astăzi, de la ora 17.00, pot afecta emiterea rovinietelor și peajelor prin SMS, prin intermediul portalului erovinieta.ro și a aplicației mobile etarife, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
CNAIR informează utilizatorii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale că astăzi, 11 august, în intervalul orar 17.00 – 20.00, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și întreținere a unor echipamente tehnice cu care sistemul de emitere roviniete/peaje este interconectat, există posibilitatea ca emiterea, prin intermediul SMS, prin intermediul portalului erovinieta.ro și a aplicației mobile etarife, să fie afectată.
„Astfel, pentru evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale, utilizatorii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale au obligația de a achita rovinietele și peajele prin intermediul celorlalte modalități puse la dispoziție de către CNAIR prin distribuitorii autorizați”, transmit reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)