Let’s Do It, Romania! se pregătește de o nouă Zi de Curățenie Națională, eveniment care anul acesta va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, în peste 190 de țări din întreaga lume.
Voluntarii din județul Caraș-Severin sunt invitați sâmbătă, 16 septembrie, să se alăture campaniei Let’s Do It, Romania – Ziua de Curățenie Națională, să redea frumusețea naturii, să strângă deșeurile, dar și să petreacă o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune. Până în acest moment, la nivelul județului Caraș-Severin sunt înscrise peste 40 de instituții publice și organizatorii estimează participarea a cel puțin 2.000 de voluntari la acțiunile de ecologizare ce se vor desfășura în 47 de locații înregistrate pe platformă. Doritorii se pot înscrie pe: https://membership.letsdoitromania.ro.
„Într-o lume în continuă schimbare, responsabilitatea noastră față de mediu devine tot mai evidentă și crucială. Pământul nostru, locul pe care îl numim acasă, este vulnerabil la numeroase amenințări cum ar fi poluarea, schimbările climatice și pierderea biodiversității. Cu toții suntem chemați să acționăm și să ne implicăm civic pentru a proteja acest mediu înconjurător minunat. Prin implicarea noastră civică în acțiuni de ecologizare transmitem o importantă lecție generațiilor viitoare: le arătăm că fiecare individ poate avea un impact pozitiv asupra mediului și că protejarea Pământului este o responsabilitate comună”, transmit organizatorii Zilei de Curățenie Națională.
Campania va avea loc simultan în 191 de țări care au aceeași misiune: o lume cu mai puține deșeuri, fiind așteptați la curățenie în întreaga lume peste 15.000.000 de voluntari.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)