Mai există filiație alchimică în arta contemporană?

Alchimia pare marginalizată, aproape inexistentă în arta contemporană. Puțini artiști mai apelează la acest culoar hermetic. Știința este noua „religie”, operele de artă nu mai pot fi interpretate cu instrumentele esteticii clasice. De-acum este imperios necesar să fii specializat, să cunoști matematică, genetică, lingvistică, optică, chimie etc. Totuși, ținând cont chiar de acest aspect, de această ocultare „științifică” în aceste vremuri ultraspecializate, alchimia pare un model legitim în explicarea aversiunii contemporane față de rațiune, logică și estetica clasică.

Criticii de artă, cei care se ocupă de acest aspect, la rândul lor foarte puțin numeroși (Urszula Szulakovska de la Leeds University), au identificat câțiva artiști importanți care apelează la simbolurile alchimice, dezvoltând fiecare o viziune proprie: Joseph Beuys, Anselm Kiefer, Rebecca Horn și Matthew Barney. Ori Francesco Clemente, Marcel Duchamp, Yves Klein (care și aderă la Rozicrucieni în 1948; artistul/alchimistul injectează în opera de artă o substanță imaterială, numită de Klein „sensibilitate pictorială pură”), Sigmar Polke, Picabia, Miro etc.

JOSEPH BEUYS

Beuys a fost numit de multe ori „șaman”. El pretindea că după accidentul aviatic pe care l-ar fi avut în timpul WWII, operator radio fiind, ar fi fost salvat de un trib de tartari, în aspra Crimee. Aceștia l-ar fi readus la viață, înghețat fiind și plin de arsuri, cu ajutorul a două materiale: grăsime animală și fetru.

Din acel moment, acestea au devenit sursă de inspirație pentru lucrările sale, iar experiența aviatică, prăbușirea mai exact, a fost inițierea, moartea-renașterea artistului. Căderea psihică a privit-o ca pe un ritual esențial în devenirea artistică, Beuys considerând vulnerabilitatea o condiție sine qua non.

Coyote/I Like America, America Likes Me

În performance-ul „Coyote” (foto principal), grăsimea și fetrul sunt elemente alchimice, fetrul fiind atât un izolator cât și un filtru, iar grăsimea – un izolator special, cu stări de agregare fluctuante, între solid și lichid. Mimetismul șamanic este evident, Beuys este învelit într-o bucată mare de fetru, poartă vestita pălărie trilby făcută din fetru (blană de iepure udată, firele se răsucesc în toate direcțiile formând cel mai tare și rezistent material), o pereche de cizme vechi pe care le numește „sulphur” și un baston cu rol de conductor de energie. El își petrece trei zile închis cu un coiot.

Unii critici de artă afirmă că această acțiune, spre exemplu, ar fi echivalentă cu un act de răscumpărare, de penitență, Beuys fiind foarte marcat de nazism și efectele acestuia asupra societății germane. Alții afirmă că, influențat fiind de Rudolf Steiner, Beuys crede cu convingere în artistul ca model al lui Christos, cel care prin autodisciplină și izolare emoțională poate ajunge la catharsis.

Pompa de miere

În lucrarea „Honey Pump in the Workplace”, Beuys articulează, poate cel mai clar, conceptul lui de sculptură socială: instalația este alcatuită dintr-o pompă care circulă 2 tone de miere printr-o tubulatură transparentă. El simulează sistemul circulator uman vreme de 100 de zile, containerul de inox ce conține mierea fiind „inima”, după unii critici.

Instalația presupune o viziune amplă asupra semnificațiilor artei. Lucrarea este plasată în mai multe spații: într-o sală, situată cumva central se află pompa simbolizând centrul cunoașterii și al gândirii, dar și inima.

Sistemul de cabluri și fire distribuite de la centru spre celelalte spații simbolizează sistemul circulator: circulația sângelui prin corp, circulația cunoașterii prin mijloacele de comunicare dar și circulația banilor din sistemul economic mondial.

Un alt element component al instalației este grăsimea, cea care produce energie. Instalația mai cuprinde două motoare cuplate la un cilindru gros, de cupru, în care se amestecă grăsimea. Căldura produsă de cele două motoare și mișcarea de amestecare produc topirea grăsimii, cu referire la plasticitate, modelare, noțiuni elementare în elaborarea operei de artă și, în aceeași măsură, oricărei activități umane.

Acțiunea sugerează nu numai mișcarea transformatoare, ci și voința de făptuire, așadar lucrarea poate oferi un posibil răspuns la întrebarea „ce este omul?”. Materiale banale sunt articulate în instalație astfel încât să constituie metafore revelatorii. Într-un interviu al artistului, acesta vorbește despre polaritate (întâlnită și în alte lucrări, spre exemplu „Eurasia Siberia Symphony”), despre necesitatea acesteia: pe de o parte este forma obținută prin răcire și cristalizare, procese fizice și chimice și pe de altă parte este dinamismul intern, al transformărilor interioare. Așa cum, în natură, trunchiul unui copac crește de la interior spre exterior, precum fagurele de miere ori cuibul păsărilor. Sau pietrele de râu, care sunt modelate din exterior de curgerea apei, ori cristalele de cuarț care își măresc volumul de la interior de asemenea, în urma procesului de cristalizare.

Mierea, cea care circula vreme de 100 de zile prin cablurile transparente, este, la rândul ei, generată de metabolismul albinelor, ființe vii. Ea este generatoare de viață și creativitate.

Sistemul este unul ciclic, semnifică ciclicitatea vieții.

Pompa de miere este o confirmare a vieții și a vitalului, o modalitate de modelare, de sculptare a vieții umane. De altfel, convingerea lui Beuys era că arta modelează oamenii. Aceștia sunt scufundați într-o adevărată baie de sensibilitate…

https://www.youtube.com/watch?v=ocnhQ1HPppY

Bibliografie:

1. Four Ways of Measuring the Distance Between Alchemy and Contemporary Art / James Elkins http://www.hyle.org/journal/issues/9-1/elkins.htm
2. The Artist as Shaman: The Work of Joseph Beuys and Marcus Coates / Victoria Walters
3. Alchemy as a Radical Political Discourse in 20th and 21st Century Art Paper presented at the Academy of Art, Gdansk, October, 2013 / Urszula Szulakovska