La Arsenal Reșița a început producția. Producția de gogoși!

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Până să vedem reînceperea producției la fabrica de armament Arsenal din Reșița, promisă de pesediști, directorul Ionuț Chisăliță ne dă motive să punem la îndoială profesionalismul politicienilor care se ocupă de destinele acestei companii.  

 

„Societatea Arsenal are un contract comercial încheiat cu societatea Torman. Este de fapt un acord de producție prin care Arsenal produce obuze. În această perioadă, societatea Arsenal lucrează la planul de investiții pentru a realiza infrastructura necesară reluării producției de obuze și redeschiderii societății. După o perioadă de 3-4 luni în care se derulează aceste investiții, începem efectiv activitatea de producție.”, a declarat ieri, pentru Express de Banat, directorul SC Arsenal SA, Ionuț Chisăliță.

 

Cam aceleași lucruri au fost anunțate la începutul acestei luni și de prefectul Ioan Dragomir, de secretarul de stat Flavius Nedelcea și de directorul Ionuț Chisăliță, iar vestea nu putea decât să ne bucure pe toți. Dacă va și fi cum promit pesediștii în campania asta (pre)electorală, că activitatea de producție la Arsenal va fi reluată cândva după alegerile din 9 iunie, vom afla evident după alegeri, așadar după ce mergem la vot. Până atunci, profesioniști care au lucrat ani și ani la IMR (Arsenal), care știu deci ce înseamnă producție pentru industria de apărare, nu înghit gogoșile unor politicieni care nu au de unde ști cu ce se mănâncă o astfel de activitate.

 

Citind declarația lui Ionuț Chisăliță, un fost director al SC Arsenal își exprimă uimirea aflând că aici „se va relua producția de obuze”. Astfel, Adrian Ponoran spune că „ar fi trebuit să fi aflat directorul (Chisăliță, n.r.) după un an la cârma uzinei că la Arsenal nu s-au produs niciodată obuze. Mai trebuie să precizeze directorul dacă «SE PRODUC OBUZE» sau se «ASAMBLEAZĂ OBUZE», este o diferență foarte mare. De asemenea, le recomand celor doi domni, Nedelcea și Chisăliță, ambii cu specialități care nu au nimic comun cu industria de apărare, să fie mai ponderați cu promisiunile”.

 

În acest context, fostul director Ponoran amintește, totodată, că „TORMAN srl este o firmă de apartament din București cu un singur angajat, iar firma mamă TOR INTERNATIONAL înființată în 1998 în Marea Britanie are sediul în Dubai și este specializată în «managementul riscurilor, sănătate și soluții de securitate». Nu apare niciunde producția de armament”. Da, dar nici producția de gogoși (pesediste) nu apare niciunde, iar directorul Chisăliță tocmai a produs o gogoașă mare cât toată istoria IMR. Deci… se poate orice!

 

Sursă foto: Salvarea Arsenal Reșița vine din Dubai!

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite