Reținut pentru încălcarea prevederilor ordinului de protecție și violare de domiciliu

 

Un bărbat de 47 de ani din comuna Mehadia a ajuns în spatele gratiilor după ce a intrat cu forța în casa unei vecine pentru a-și căuta soția, pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență.

 

Pe numele bărbatului de 47 de ani din Mehadia era emis un ordin de protecție provizoriu, acesta având interdicția de a se apropia de locuința familiei. Ieri, 24 aprilie, bărbatul a ignorat aceste lucruri și, în jurul orei 19.00, ar fi pătruns fără drept în casa unei vecine, sub pretextul că o caută pe soția sa pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență. Poliția Stațiunii Băile Herculane a fost sesizată cu privire la faptele bărbatului și oamenii legii au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore.

 

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat procurorului de caz pentru dispunerea măsurilor legale. În acest caz cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecție a oricăreia dintre obligațiile stabilite prin acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available