Număr record de incendii de vegetație uscată, în Caraș-Severin

Articol de
Adina Rusescu

 

În primele patru luni ale acestui an, pe raza județului Caraș-Severin au fost înregistrate de trei ori mai multe incendii de vegetație uscată decât pe tot parcursul anului 2023, iar suprafața afectată este de cinci ori mai mare.

 

În acest an, ca urmare a temperaturilor foarte ridicate, situate peste normalul perioadei, precum și a lipsei precipitațiilor, numărul incendiilor de vegetație a crescut de la 158 în 2023, la 444. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Semenic”, în primele patru luni ale anului în curs au fost afectate de aceste incendii  aproximativ 2.586 de hectare, față de aproximativ 523 de hectare pe parcursul anului trecut.

 

Situația intervențiilor a fost prezentată de inspectorul șef al ISU „Semenic”, Ionel Tilca, în cadrul Colegiului Prefectural, prilej cu care a fost adoptat Planul de măsuri pentru evitarea producerii situațiilor de urgență generate de incendii la vegetație uscată și în fondul forestier pe anul 2024, care prevede:

 

– transmiterea de informări publice periodice asupra impactului devastator pe care îl au aceste arderi necontrolate asupra mediului înconjurător și asupra pierderilor irecuperabile provocate asupra florei, faunei și solului;

 

– realizarea și mediatizarea locurilor special amenajate pentru organizarea grătarelor și picnicurilor în aer liber;

 

– continuarea activităților de patrulare, verificare și control a suprafețelor de terenuri și în special a limitelor de parcelă de către ocoalele silvice pentru evitarea pătrunderii incendiilor de vegetație în fondul forestier

 

– intervenția promptă a serviciilor voluntare și localnicilor din localitățile unde se anunță apariția de incendii pentru a limita dezvoltarea suprafețelor incendiate;

 

– achiziționarea de către UAT-uri și dotarea serviciilor voluntare cu turbosuflante sau atomizoare;

 

– aplicarea măsurilor coercitive prevăzute de legislația existentă, atât pe linie de protecția mediului, cât și pe linie de apărare împotriva incendiilor.

 

„Deși primăriile din județ sunt informate asupra pericolelor legate de arderile de vegetație și există bază legală prin care edilii pot aplica sancțiuni contravenționale celor identificați sau care se fac vinovați de aceste incendii, nu au fost aplicate astfel de sancțiuni. Cele mai multe incendii se produc la terenuri care aparțin domeniului public, iar o mare parte a acestor terenuri sunt concensionate crescătorilor de animale, iar din punct de vedere al legislației specifice instituției noastre, inspectorii  de prevenire nu pot controla deținătorii de animale care nu sunt organizați într-o formă juridică, astfel că eventualele pagube produse de incendii nu pot fi sancționate”, a spus inspectorul șef al ISU „Semenic”.

 

Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă și constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite