La aniversarea a 253 de ani de la nașterea Reșiței industriale, prefectul de Caraș-Severin, Ioan Dragomir, vorbește despre acest eveniment ca un adevărat teregovean care nu are nicio legătură cu istoria și prezentul Reșiței.
Astăzi, 5 iulie 2024, la 253 de ani și două zile de la punerea în funcțiune a furnalelor Josephus și Franziskus, momentul nașterii Reșiței industriale, Instituția Prefectului Caraș-Severin postează pe pagina oficială de Facebook un mesaj care începe astfel:
„253 de ani de la deschiderea porţilor Uzinelor Reşiţa
Prefectul judeţului Caraş-Severin, Ioan Dragomir, a participat joi, 4 iulie, la evenimentul care a marcat aniversarea a 253 de ani de la înfiinţarea Uzinelor Reşita, actuala UCMH Reşiţa.”
Nu știm cine și unde a organizat evenimentul aniversar, dar un lucru cu siguranță știm: Uzinele Reșița nu înseamnă doar actuala UCMH Reşiţa SRL, așa cum susține Instituția Prefectului. Înseamnă și actuala UCMR SA, societate în insolvență a cărei afacere cu principalele active a fost preluată de nou-înființata UCMH. Și mai înseamnă și fostul combinat siderurgic, actuala uzină din Reșița care funcționează în cadrul Artrom Steel Tubes SA Slatina.
Nu știm nici dacă Instituția Prefectului a făcut aceste omisiuni intenționat. Cert este că în aceeași postare este redat și un mesaj transmis cu prilejul acestei sărbători chiar de către întâiul reprezentant al Guvernului Ciolacu în Caraș-Severin, pesedistul Ioan Dragomir. Mesaj care începe așa: „Se împlinesc 253 de ani de la deschiderea porților UCM Reșița, un simbol al inovației și excelenței industriale care a marcat evoluția tehnologică și economică a României”. Continuă cu: „De-a lungul a peste două secole și jumătate, Uzinele Reșița au fost un reper al progresului industrial, un loc unde ideile prindeau viață și unde munca neobosită a mii de oameni a dus la realizări remarcabile”. Și se sfârșește cum a început, fără a face nici cea mai mică referire la fostul combinat siderurgic, actuala Uzină nr. 2 a Artrom Steel Tubes: „În acest spirit de continuitate și transformare, trebuie să ne asigurăm că valorile și tradițiile care au făcut UCM Reșița un etalon de excelență sunt păstrate și transmise generațiilor viitoare. Este datoria noastră să cultivăm și să încurajăm inovația, să investim în educație și formare profesională, și să promovăm o cultură a excelenței și a responsabilității”.
Așadar, la 253 de ani de la nașterea Reșiței industriale, prefectul Ioan Dragomir vorbește doar despre fostul UCMR, nu și despre fostul Combinat Siderurgic Reșița. Care – dacă prefectul județului nu știe, îl informăm noi – funcționează și acum.
P.S. Din fotografia postată de Prefectura Caraș-Severin, am putea deduce că Ioan Dragomir a participat la un eveniment organizat de UCMH. Organizat nu în 3 iulie, ca să aibă legătură cu nașterea Reșiței industriale, ci în 4 iulie. De ziua Americii, probabil în onoarea fraților de la TMK…









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)