Accident rutier pe DN 6, între Buchin și Slatina-Timiș. Două persoane au fost rănite

Articol de
Adina Rusescu

 

Accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc în această după-amiază, pe Drumul Național 6, la intersecția cu Drumul Comunal 20 Bucoșnița.

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 62 de ani din județul Caraș-Severin care conducea un autoturism pe Drumul Comunal 20, la intrarea pe DN 6, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din direcția Caransebeș – Orșova, condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Sibiu. În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto care au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.

 

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatele etilometru și drugtest, rezultatele fiind 0. Cercetările sunt continuate în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite