Banii adunați în cadrul colectei organizate în parohiile din Episcopia Caransebeșului vor ajunge la sinistrații din județul Vaslui.
Duminică, 29 septembrie, și marți, 1 octombrie, la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, la nivelul parohiilor din Episcopia Caransebeșului a fost organizată o colectă în bani pentru localitățile sinistrate din județul Vaslui, respectiv Episcopia Hușilor, în urma căreia a fost strânsă suma totală de 109.557 lei. Prin intermediul Sectorului Social Filantropic al Episcopiei Hușilor, aceasta sumă va fi distribuită familiilor celor mai încercate de inundații, care în această perioadă premergătoare sezonului rece își reconstruiesc căminele.
„La îndemnul Patriarhiei Române, Episcopia Caransebeșului a venit în întâmpinarea nevoilor persoanelor care au avut de suferit în urma inundațiilor din județul Vaslui. Episcopia Caransebeșului a hotărât să susțină mai ales localitățile sinistrate din județul Vaslui, respectiv Episcopia Hușilor, datorită faptului că această parte de țară este una mai puțin dezvoltată, cu persoane aflate în grad accentuat de sărăcie, dar și datorită similitudinilor istorice și bunei frățietăți existente între cele două eparhii”, se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Episcopiei Caransebeșului. Totodată, Centrul Eparhial Caransebeș aduce mulțumiri preoților și credincioșilor implicați în realizarea colectei, care prin truda lor aduc un strop de mângâiere și alinare familiilor greu de încercate de această calamitate.
Sursă foto: episcopiacaransebeșului.ro









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)