O reuniune de lucru a echipelor celor trei orașe din România care fac parte din „UNESCO Global Network of Learning Cities” – Reșița, Galați și Cugir – a avut loc ieri, 22 octombrie, la Reșița, primul oraș din țara noastră care a aderat la această rețea, în 2022.
„Colaborare și inovație în orașele UNESCO Learning Cities din România” a fost tema evenimentului de la Reșița, la care au participat specialiști din România și din străinătate: Madlen Șerban – secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO; Isabell Kemp – director UNESCO Institute for Lifelong Learning, cu o intervenție video; Valentin Savu – director general Oficiul de Film și Investiții Culturale; Marius Bostan – fondatorul RePatriot; Sorin Maxim – director general al ADR Vest, ultimii doi fiind prezenți la panelul dedicat Reșiței, alături de primarul Ioan Popa.
„Evenimentului pe care l-am organizat la Reșița a fost un bun prilej pentru a discuta cu specialiști de primă mână din România și din străinătate despre oportunitățile zilelor noastre, dar și despre exemplele de bune practici pe care orașe precum Reșița pot să le reproducă pentru a deveni orașe cât mai atractive pentru locuitorii lor, orașe unde se trăiește frumos. Am avut plăcerea să schimb idei interesante cu echipele din Galați și Cugir, celelalte două orașe care au intrat recent în rețeaua Learning Cities. Am luat și notițe de la specialiști din domeniul educației, culturii, fondurilor europene și dezvoltării sustenabile, pentru că da, Reșița este un oraș care învață și noi suntem obligați să facem la fel. Micuții de la Grădinița Floarea soarelui, instituție parteneră UNESCO, ne-au arătat că jocul poate fi un exemplu excelent de învățare. Tuturor invitaților noștri le mulțumesc pentru participare și sper că s-au simțit bine la Reșița. Mulțumiri, de asemenea, colegelor mele, Mădălina Chiosa și Ildiko Pataki, alături de echipa de la comunicare, deoarece au organizat ireproșabil acest eveniment”, a transmis primarul Ioan Popa.
Rețeaua UNESCO Global Network of Learning Cities cuprinde peste 350 de orașe din 79 de țări din toată lumea. Rețeaua promovează învățarea incluzivă de la învățământul de bază la cel superior, facilitează învățarea pentru și la locul de muncă, extinde utilizarea tehnologiilor moderne de învățare și promovează o cultură a învățării pe tot parcursul vieții, totul, pentru o dezvoltare economică durabilă.














![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)