Patru dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României au fost furate în urma unui „incident deosebit de grav” care a avut loc astăzi la sediul Muzeului Drents din Assen (Olanda), anunță Ministerul Culturii.
„În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, un incident deosebit de grav a avut loc la sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda, unde se desfășura expoziția «Dacia! Kingdom of Gold and Silver». O explozie a avut loc, distrugând un zid al spațiului expozițional și permițând pătrunderea mai multor persoane în interiorul muzeului. În urma acestui jaf, au fost sustrase patru piese valoroase din expoziție: coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV î.Hr.) și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia (din a doua parte a secolului I î.Hr.), unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României”, informează Ministerul Culturii, printr-un comunicat transmis în această după-amiază.
Potrivit informațiilor furnizate autorităților române de către conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii. Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor.
Muzeul Național de Istorie a României este în contact permanent cu Muzeul Drents, autoritățile olandeze și române, depunând toate eforturile necesare pentru a sprijini ancheta în curs și pentru recuperarea urgentă a artefactelor furate. De asemenea, Ministerul Culturii din România a fost notificat imediat după incident și colaborează îndeaproape cu instituțiile competente din Olanda și România pentru a asigura recuperarea acestor piese de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul național, se precizează în comunicat.
Expoziția „Dacia! Kingdom of Gold and Silver”, deschisă publicului din 7 iulie 2024 și care urma să se închidă pe 26 ianuarie 2025, a adunat peste 77.000 de vizitatori. Evenimentul a inclus 673 de bunuri arheologice din metale prețioase, provenind din patrimoniul național al României. Proiectul expozițional a fost realizat în parteneriat cu mai multe muzee din România.
Sursă foto: libertatea.ro









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)