Gheorghe Jurma, noblețea discretă a culturii

Când cultura devine tăcută — nu în sensul uitării, ci al profunzimii — astfel de evenimente revin ca o aducere-aminte.

Într-o epocă în care zgomotul, graba și efemerul par să fi confiscat atenția publică, evenimentul dedicat criticului literar și eseistului Gheorghe Jurma, desfășurat la sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, în data de 11 aprilie 2025, a venit ca o reamintire prețioasă că valorile autentice încă respiră — discret, dar profund — în spațiul cultural bănățean.

Lansarea volumului Gheorghe Jurma – un proaspăt optzecist, îngrijit de Erwin Josef Țigla, a fost mult mai mult decât o simplă apariție editorială: a fost o pledoarie vie pentru solidaritatea scriitorilor, pentru continuitate și pentru recunoașterea celor care au făcut din cultură o formă de existență.

Reunind peste 30 de texte omagiale semnate de scriitori, jurnaliști și oameni de cultură din Banat și din întreaga țară, volumul se prezintă ca o hartă afectivă și intelectuală a unei comunități unite în jurul unei figuri esențiale. Fotografii de arhivă și o copertă color sugestivă completează acest demers omagial, care funcționează, în același timp, ca document de epocă și gest de recunoștință colectivă.

Mărturiile celor prezenți – de la Lucian Ionică, Erwin Josef Țigla, Adrian Dinu Rachieru, Ion Marin Almăjan și Gabriela Șerban, până la Nicolae Sârbu, Vasile Bogdan, Viorica Bălteanu, Ionel Bota, Maria Nițu și Paul Purea – au conturat, fiecare în felul său, un portret viu, sincer și cald al lui Gheorghe Jurma.

Dincolo de figura cunoscutului om de cultură, a ieșit la iveală omul pur și simplu: curios, generos, capabil să construiască prin dialog și empatie. În intervenția sa, Adrian Dinu Rachieru a sintetizat această prezență plurivalentă, afirmând că Gheorghe Jurma nu este doar un nume, ci o rețea de legături culturale, o punte între generații, un ferment al unei literaturi regionale care, prin el, capătă rezonanță națională. Critic fin, eseist subtil, coordonator de reviste și proiecte culturale, Jurma s-a dovedit a fi – spunea el – „un om orchestră”, o prezență care nu domină prin zgomot, ci prin consistență.

S-a vorbit despre migrația simbolică a lui Jurma dinspre Timișoara spre Reșița, unde a devenit nu doar un cronicar al vieții culturale, ci chiar o parte esențială din ea – un catalizator al energiilor locale, un spirit însetat de frumos și sens.

După cum afirma Nicolae Sârbu, cartea lansată – un omagiu in honorem – nu este doar despre Gheorghe Jurma, ci despre un mod de a face cultură: solidar, aplicat, lipsit de pretenții de vedetism. Este o frescă a unei epoci în care scriitorii își luau în serios menirea, iar mentoratul, sprijinul reciproc și colaborarea cântăreau mai mult decât rivalitățile sterile.

Gheorghe Jurma, cu ironia și modestia care-l definesc, a respins cu grație portretul idealizat conturat de colegii săi. Dar tocmai această distanțare de sine, acest refuz al idolatrizării, îl transformă într-un reper moral. Într-un peisaj cultural adesea polarizat și grăbit, el rămâne un punct fix, un om care a avut curajul să spună nu atât ce gândește, cât ceea ce simte că este durabil, necesar, adevărat.

Evenimentul de la Timișoara a fost, fără îndoială, o sărbătoare. Dar, dincolo de cuvinte și aplauze, a fost o lecție: despre cum cultura trăiește prin oameni care cred în ea cu încăpățânare, dincolo de mode și conjuncturi. Iar Gheorghe Jurma este unul dintre acești oameni. Un scriitor al scriitorilor. Un optzecist proaspăt. Un clasic viu. Un spirit fără vârstă.