Morala, ca pretext de lapidare. Să nu mai fim pietrele din mâinile altora!

Discuțiile din spațiul public, și interpretările de tot felul, despre „cazul Dragoș Anastasiu” l-au determinat pe Marian Apostol, în calitate de lider sindical, să ia atitudine împotriva „cruciadelor publice duse în numele corectitudinii absolute”. Acesta face apel la cetățenii care trăiesc din ceea ce muncesc cu mâinile și cu mintea lor „să nu ne mai transformăm în muniție pentru cei care, la final, nu dau doi bani pe morală, pe salarii, pe echitate sau pe legi”.

Atitudinea corectă: Refuzul de a face parte din plutonul de execuție

Trăim vremuri în care raportarea la morală a devenit profund dezechilibrată. Nu mai vorbim despre o valoare de trăit și cultivat, ci despre un criteriu invocat doar atunci când trebuie sancționat cineva. Dacă un om are principii și le respectă, nu i se recunoaște meritul. Dar dacă se presupune – sau doar se insinuează – că a greșit, lipsa moralității îi este imputată cu furie. Morala, astfel, nu mai este o virtute. A devenit pretext. Unealtă. Alibi pentru linșaj. Într-o societate în care aproape fiecare cetățean a fost nevoit, măcar o dată, să apeleze la o soluție de compromis – pentru sănătate, pentru un aviz, pentru a evita o amendă, pentru a-și salva o afacere sau un loc de muncă –, marile campanii „de purificare” își pierd, pentru mine, orice credibilitate.

Nu mai cred în cruciadele publice duse în numele corectitudinii absolute. Nu mai pot să le iau în serios. Ele nu sunt despre dreptate, ci despre control. Nu sunt despre adevăr, ci despre putere. De prea multe ori, am văzut cum aceste campanii încep din zone obscure, fără chip, fără răspundere, și ajung apoi să fie rostogolite de personaje publice care, dacă ar fi să li se cerceteze trecutul cu aceeași rigoare, ar avea multe pete pe conștiință și ar sta rușinos la capitolul moralitate. Apoi, totul ajunge în urechile și sufletul omului simplu, sincer, dar rănit și obosit. Omul care a plătit întotdeauna oalele sparte și este pregătit, pe bună dreptate, să creadă că sistemul e strâmb.

Dar tocmai acel om devine, fără să știe, instrumentul unei alte nedreptăți. Călăul simbolic al unei persoane care trebuie eliminată din peisaj pentru că deranjează în interiorul unor relații de putere.

Este, în aceste zile, și cazul lui Dragoș Anastasiu – om de afaceri, numit vicepremier, acuzat de mită într-o formă autodenunțată. Nu-l cunosc personal și, ca sindicalist, am avut constant rezerve față de pozițiile sale. Mi s-a părut mereu că apără interesele patronatelor fără să înțeleagă cu adevărat prin ce trec angajații. Și nu pot fi de acord cu o viziune care tratează omul ca pe o cheltuială, nu ca pe o ființă cu nevoi, greutăți și demnitate. Așa cum nu pot fi de acord nici cu decizia premierului de a crea o comisie, care să propună soluții pentru reforma companiilor de stat, formată doar din oameni de afaceri, fără un singur reprezentant al celor ce muncesc – cei care duc pe umeri greul oricărei reforme.

Dar tocmai de aceea simt nevoia să spun răspicat: nu vreau ca această nemulțumire legitimă să fie folosită ca muniție într-o reglare de conturi între grupuri de interese. Nu vreau să fiu confundat cu gloata care cere sânge, fără să știe de ce. Nu vreau ca vocea mea, ca reprezentant al muncitorilor, să fie transformată în pietre aruncate spre ținte alese de alții.

Pentru că această practică – a linșajului public în numele moralității – a devenit un obicei în România. Se schimbă doar numele celui pus la zid. Mecanismul rămâne același: se declanșează campania, se inflamează spiritele, se încurajează lapidarea. Apoi totul se uită. Nu rămâne decât gustul amar că, din nou, adevărata miză nu a fost niciodată binele public, ci repoziționarea unor interese.

Nu vreau să tac. Dar nici nu vreau să mușc din momeala indignării regizate. Vreau doar ca noi toți – oameni ai muncii, sindicaliști sau nesindicaliști, cetățeni care trăiesc din ceea ce muncesc cu mâinile și cu mintea lor – să nu ne mai lăsăm folosiți!

Să nu ne mai transformăm în muniție pentru cei care, la final, nu dau doi bani pe morală, pe salarii, pe echitate sau pe legi. Cei care ne-au ignorat sau batjocorit ori de câte ori au avut puterea în mână.

Să cerem moralitate, adevăr și dreptate, fără să ne mai mulțumim doar cu faptul că suntem părtași la o execuție publică regizată în numele acestor valori.

Pentru că atunci când accepți să faci jocul altuia, nu ești luptător.

Ești doar o unealtă.

Și, mai devreme sau mai târziu, vei deveni victima aceleiași manipulări.

Marian Apostol
Lider sindical, reprezentant al celor care nu mai acceptă să fie luați de proști