A ajuns cu mașina într-o râpă! Ce surprize au avut polițiștii?

 

Un tânăr a avut parte de o aventură pe cinste, după ce s-a urcat la volanul unei mașini pentru care nu poseda permis de conducere.

 

Luat de aburii alcoolului, un cărășean de 32 de ani s-a urcat la volanul unui autovehicul și era s-o sfârșească nu prost, ci foarte prost. A ajuns într-o râpă, după ce a lovit un copac de pe marginea drumului. A scăpat ca prin minune, însă nu și de controlul polițiștilor cărășeni. Oamenii legii au avut surpriza să constate că bărbatul este și băut, și fără permis de conducere.

 

Duminică, în jurul orei 18.40, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 582, din direcția Reșița către Văliug, un bărbat de 32 de ani din Reșița ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând cu autoturismul într-un copac de pe marginea drumului, fiind proiectat apoi într-o râpă. În urma evenimentului, bărbatul aflat singur în mașină nu a suferit vătămări corporale, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit polițiștii cărășeni.

 

De asemenea, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Oamenii legii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available