Decizia municipalității de a da o mână de ajutor artistului Comănescu se pare că a fost una inspirată. Și când folosesc acest termen mă gândesc la ideea de marketing aproape gratuită. Dincolo de polemicile lansate în spațiu public, de a fi sau a nu fi (artă), Reșița a mai punctat în spațiul online faptul că este un oraș cu istorie, o urbe deschisă spre nou și, de ce nu, un oraș al viitorului.
Arta a născut de fiecare dată controverse. Fie că vorbim de cea muzicală, fie că vorbim de pictură, sculptură etc., părerile au fost împărțite. Chiar și războiul din Ucraina are adepți pro ruși. Deși n-ar trebui. Războiul rămâne război, face victime, creează suferință și niciun argument nu te poate face să te îndoiești de scopul cuiva care declanșează un conflict armat. Dar nu despre război vreau să vorbim, ci despre artă. De cea care face ca Reșița să mai iasă puțin la lumină. Să scoată chipu’ brăzdat de atâta istorie industrială din ceața gri ce i-a lăsat atâtea urme în ultimii 30 de ani. Și, cu voia sau fără voia celor care vor s-o țină prizonieră a propriilor lor neputințe, Reșița a trecut de ceva vreme testul putinței administrative și nu numai. Revenind la întrebarea din titlu, am constatat că polemicile din spațiul online sunt greșit abordate. Chiar maestrul Comănescu a spus că ceea ce face el la Monumentul Eroilor este o formă de protest împotriva războiului. N-a susținut niciun moment că acolo se petrece un act profund de cultură și are la bază vreun curent artistic. Mai mult, artistul a recunoscut că l-au inspirat lucrările similare din Kiev și Odessa. Deci nu e vorba despre vreo operă de artă. Intervenția, după părerea mea (de profan, recunosc), este menită ca Reșița să iasă din nou în evidență. La fel cum a făcut-o și expoziția lui Gorzo de la Universal. Și exemplele pot continua. Iar ele pot fi măsurate cu un simplu search pe „guagle”. Trebuie doar să folosești cuvintele cheie. Sunt cel puțin trei pagini de sugestii. Așadar, întrebarea corectă este: a fi sau a nu fi PR? Răspunsul, dincolo de orice simpatii, cu mici corecturi, DA, este PR și Reșița are numai de câștigat.
Sacul de nisip, iubitorul de artă și contestatarul administrației
Sacul de nisip a devenit laitmotivul iubitorilor de artă. Printre ei s-au mai strecurat și câțiva contestatari ai administrației reșițene. Oricât am căutat o explicație științifică de ce nu e binevenită intervenția lui Comănescu în Parcul Tricolorului, vă spun sincer că nu am găsit. Explicațiile contestatarilor au fost cât se poate de puerile. Ba că se sparge granitul, ba că pică monumentul, bla-bla-uri infinite când ai în cartea de muncă scrisă ocupația de contestatar. N-am văzut niciun argument cum că sacii sunt puși strâmb pe latura nordică sau aliniamentul lor ar fi contrar liniei lui Brâncuși. Nici măcar un argument critic care să aibă la bază ceva legat de vreun concept al sculpturii contemporane. Nici măcar vreo explicație de ce este sau nu este conformă cu dadaismul? Este sau nu este un performance art? Are sau nu are elementul de protest instalația? Este sau nu este o instalație? La niciuna dintre aceste întrebări nu am găsit răspunsul din „intervențiile” contestatarilor. Metaforă, Protest, Concept, Performance art ar fi trebuit să fie cuvintele cheie tastate în „guagăl” pentru a înțelege, înainte de a exprima o opinie, instalația lui Comănescu de la Monumentul Eroilor. Însă, după umila mea opinie, de profan, cred că discuția a fost de altă natură: de contestare a administrației. Pentru că altfel nu-mi explic de ce să fii supărat că Reșița mai apare pe câteva televiziuni și prin presă ca o locație ce se înscrie pe o listă cu bune practici? Faptul că nu-l placi pe primar sau pe Hotnogu sau pe Comănescu sau că nu vrei să înțelegi arta conceptualistă contemporană nu îți dă dreptul la o opinie fără argumente. Cum, deopotrivă, unii fani ai primarului au exagerat în explicații puerile intervenția lui Comănescu din Govândari. Pentru noi, profanii, era mai important să vă documentați înainte și cu siguranță și unul ca mine v-ar fi susținut. Așadar, performance-ul lui Comănescu așază Reșița acolo unde-i este locul. În lumea bună a istoriei!
