În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Semenic” au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată.
Flăcările au distrus peste 18 de hectare de teren, în urma unor incendii de vegetație uscată ce au avut loc, în ultimele 24 de ore, în localitățile Moldova Nouă, Valea Sicheviței, Comorâște și Calina. Pompierii militari au intervenit pentru stingerea focarelor și atrag atenția că arderile de vegetație uscată sunt interzise, potrivit legii.
„Reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se face numai după obținerea acordului de la Agenția pentru Protecția Mediului și a permisului de lucru cu foc de la primărie și cu respectarea anumitor reguli”, transmit reprezentanții ISU „Sermenic”. Regulile ce trebuie respectate sunt:
- condiții meteorologice fără vânt;
- desfășurarea arderii numai pe timp de zi și supravegherea permanentă a arderii;
- colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau la construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii și interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.