În urmă cu puțin timp, printr-un apel la 112 a fost anunțat un accident rutier cu victime, produs pe DN 6, la ieșirea din Armeniș către Teregova.
În accident au fost implicate un autotren și un autoturism, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”. La fața locului au intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu o autospecială pentru descarcerare și una pentru stins incendii, un elicopter și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
„Echipajele ajunse la fața locului au găsit două victime dintre care una încarcerată, fiind conștientă. Victima încarcerată, de sex masculin, a fost extrasă, evaluată la fața locului și este transportată la spital de către echipajul SAJ. Cea de-a doua victimă, de sex feminin, a fost preluată de către elicopterul SMURD. Ambele victime sunt transportate la Centrul de Primiri Urgențe Caransebeș”, informează ISU „Semenic”.
În prezent, traficul în zonă este oprit, transmit reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri Timișoara.
UPDATE – ora 14.07
De la ora 14, potrivit DRDP Timișoara, traficul a fost reluat.
Surse foto: ISU Caraș-Severin și DRDP Timișoara